Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgrad: Poliţiştii chinezi patrulează cot la cot cu colegii lor sârbi

Belgrad: Poliţiştii chinezi patrulează cot la cot cu colegii lor sârbi

Poliţişti străini patrulează anul acesta pentru prima dată pe străzile din Belgrad, alături de colegii lor sârbi, relatează Reuters. Pentru a face faţă numărului tot mai mare de turişti chinezi, poliţia din Serbia a cerut întăriri din China.

Pe artera pietonală Knez Mihajlova, la cetatea Kalemegdan, la aeroportul Nikola Tesla şi la un mall chinezesc de la periferia Belgradului pot fi văzute patrule formate din câte doi poliţişti sârbi şi doi chinezi.

Mii de turişti chinezi vizitează Belgradul şi alte oraşe din Serbia. În sprijinul acestora, a fost deschisă o linie telefonică, a arătat Jin Yao, agent de poliţie din Beijing, care s-a alăturat săptămâna trecută colegilor săi sârbi. Poliţistul sârb Zoran Jovanovic a precizat că agenţii chinezi nu au dreptul să facă arestări în Serbia. „Misiunea lor este de a asigura legătura între noi şi turişti”, a explicat el. Unii turişti chinezi au fost surprinşi să întâlnească compatrioţi în uniformă şi au dorit să se fotografieze alături de aceştia.

Iniţiativa a fost consecinţa unui memorandum semnat în mai de miniştrii de Interne sârb şi chinez, care permite efectuarea de exerciţii comune ale unor unităţi speciale de poliţie şi cooperarea pentru combaterea infracţiunilor informatice.

Poliţia sârbă cooperează şi cu forţe similare din alte ţări. Poliţişti sârbi au fost trimişi vara aceasta la frontiera Greciei cu Macedonia de Nord şi în Muntenegru, în timp ce poliţişti turci asigură sprijin la puncte de trecere a frontierelor Serbiei. Din ţări membre ale Uniunii Europene cum ar fi Cehia, Slovacia, Ungaria şi Austria sunt trimişi prin rotaţie poliţişti încă din 2014, pentru a opri migraţia ilegală prin Serbia.

AGERPRES

Subiecte în articol: Polișisti chinezi belgrad
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri