Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii s-au abținut de la bere, anul trecut! Cu cât au scăzut vânzările

Românii s-au abținut de la bere, anul trecut! Cu cât au scăzut vânzările

de Redacția Jurnalul    |   

 Vânzările de bere s-au redus anul trecut cu 5%, la 15,8 milioane hl, iar ponderea deţinută de sectorul Horeca a rămas sub nivelul de dinainte de pandemie, care era de aproximativ 15-20%, crescând anul trecut doar cu un procent faţă de 2021, până la 10%, arată datele asociaţiei Berarii României.

„Producătorii de bere traversează o perioadă extrem de volatilă. 2022 a fost un an plin de provocări venite din contextul economic dificil - cu inflaţie record, creşteri semnificative ale costurilor pentru energie şi combustibili, materii prime si ambalaje, creşterea taxelor - dar şi din consecinţele războiului din Ucraina. În ciuda tuturor acestor limitări, sectorul berii rămâne important atât pentru economie, cât şi prin consumatori. Anul 2023 este esenţial pentru sustenabilitate, cu Sistemul Garanţie-Returnare care va fi lansat la finalul acestui an şi care creează premisele pentru o economie circulară competitivă”, a declarat Dan Robinson, Preşedintele Asociaţiei Berarii României, citat de Ziarul Financiar.

2022 este şi primul an în care numărul producătorilor de bere scade, pe fondul crizei economice, la 90 de firme, faţă de 93 în 2021.

Berea lager a continuat să domine preferinţele românilor şi în 2022, cu o pondere de 93,4%, în uşoară scădere faţă de anul anterior. Cea mai mare creştere a fost consemnată de berea fără alcool, care a depăşit 5% cotă de piaţă.

Cele mai mici segmente – specialităţile, reprezentate de berea neagră, pasteurizată, albă, ale, roşie etc., deţin 1 procent din piaţă, fiind într-o uşoară creştere faţă de anul anterior, iar mixurile de bere şi berile aromatizate cu alcool şi-au adjudecat 0,5% din piaţă.

„Berea fără alcool răspunde nevoilor consumatorilor moderni, din ce în ce mai pretenţioşi – păstrează intacte efectul de răcorire şi aroma berii pentru cei care nu îşi doresc sau nu pot să consume alcool. Astfel, berile fără alcool din portofoliile producătorilor susţin consumul responsabil promovat de categoria de bere”, a comentat Julia Leferman, Director General Asociaţia Berarii României.

La nivel de ambalaje, piaţa berii consolidează tendinţa de dinainte de criză, sticla creşte, iar PET-ul scade: sticlă: 33,3%, doză: 24,8%, butoi: 3,2%, PET: 38,7%.

Chiar şi în condiţiile scăderii în volum a pieţei, sectorul de bere continuă să fie un important contributor în economia românească. Industria berii asigură la nivelul întregii ţări, direct şi indirect, un număr de peste 61.000 locuri de muncă, acoperă exclusiv din producţia locală aproximativ 97% din consumul intern de bere, iar 50% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura locală.

„După patru ani în care piaţa berii a rămas stabilă, este prima dată când asistăm la o scădere a volumului anual de bere consumat în România. La constrângerile economice deja existente, care au dus la o creştere cumulată de peste 60% a costurilor de producţie în cazul berii, s-a adăugat şi presiunea fiscală ridicată asupra producătorilor din sectorul nostru. De aceea, Berarii României militează pentru stabilitate fiscală şi o abordare constructivă în dialogul cu autorităţile, adaptate contextului economic actual”, a precizat Julia Leferman, Director general Asociaţia Berarii României.

Companiile membre ale asociaţiei au derulat anul trecut investiţii de 78 milioane euro, iar investiţiile cumulate din ultimii 19 ani au atins 1,88 miliarde euro.

Contribuţiile la bugetul de stat au crescut în 2022 faţă de anii anteriori, atingând 286 milioane euro. Nivelul contribuţiei cumulate în ultimii 19 ani a depăşit 4,7 miliarde euro.

Şi în 2022 piaţa berii a continuat să îşi păstreze caracterul profund naţional, ponderea producţiei locale rămânând de 97% din consumul intern, potrivit datelor asociaţiei. Exporturile au crescut uşor, cu 0,3 milioane hl faţă de anul anterior, atingând un total de 0,52 milioane hl.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bere vanzari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri