Să nu înjuri, să nu faci creze de isterie în sala de judecată, să nu păcăturiești cu politicienii, să nu abuzezi de funcție, să nu scrii prostii pe Facebook, să le dai șansa celor pe care-i judeci la un proces echitabil... Cam așa s-ar putea traduce, pe scurt, noul ghid de etică al magistraților, aprobat marți de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). „Ghidul practic de etică profesională pentru judecători şi procurori” a fost realizat cu fonduri norvegiene nerambursabile și le explică magistraților ce conduită ar trebui să aibă în raport cu cei restul lumii.
Echivalentul unui cod al bunelor maniere pentru judecători și procurori, noul ghid de etică al magistraților le explică judecătorilor și procurorilor cum să se raporteze la persoanele pe care le judecă, mergând până la a le detalia aspecte legate de conduita în viața privată. De exemplu, li se spune să aibă grijă să nu fie văzuți în anturajul celor pe care-i judecă sau îi acuză, la baruri, restaurante, la nunți, botezuri, cumetrii sau în alte locuri unde ar putea fi surprinși de camere foto sau video. Li se mai explică de ce trebuie să aibă grijă cum vorbesc și cu cine, în ce conjunctură, astfel încât să nu poată fi acuzați de legături cu persoanele judecate. „Judecătorul sau procurorul trebuie să fie independent în raport cu societatea în general și cu părțile din orice litigiu asupra căruia acesta trebuie să se pronunțe. Izolarea completă față de societate nu este însă nici posibilă, nici benefică. Desigur, independența judecătorului şi procurorului în raport cu societatea nu trebuie să fie ca o retragere la mănăstire”, se arată, printre altele, în noul ghid practic de etică profesională.
Atenție la milă, frică și dorința de răzbunare
Articolele care se referă la conduita magistraților sunt explicate detaliat, din aproape-n aproape, astfel încât să nu se creeze confuzii de interpretare. Tot referitor la viața privată, după o primă expunere, ghidul vine cu explicații practice: „Magistratul trebuie să fie atent și să identifice corect propriile trăiri, sentimente, în special cele care l-ar putea împiedica să fie independent şi imparțial, cum ar fi frica, mila, resentimentul, dorința de răzbunare etc. Acest lucru nu ar trebui să fie dificil, deoarece orice persoană este, în principiu, capabilă să facă acest lucru. Cu toate acestea, magistratul se poate confrunta cu situații de viață extrem de complexe și de dificile, în care amestecul de trăiri şi sentimente face ca acestea să devină neclare. De aceea, este recomandat și, în anumite situații, chiar necesar ca magistratul să simplifice și să separe, pe cât posibil, aspectele profesionale ale vieții și cele personale”. În acest capitol ar mai fi trebuit introdusă necesitatea înlăturării incompatibilităților, însă, așa cum arată textul ghidului, se recurge la moralitatea fiecărui judecător de a se... judeca singur: „Cu toate acestea, un magistrat cu experiență nu va renunța în totalitate la viața sa privată. Există circumstanțe în care faptul că magistratul reușește să păstreze o anumită distanță față de aspectele vieții care ar putea interfera cu activitatea sa profesională se dovedește a fi benefic. Există și circumstanțe în care magistratul este capabil să găsească sprijin emoțional sau spiritual la oamenii din jurul lui/ei. Prin urmare, el/ea nu trebuie să își neglijeze viața socială.”
Povești avocățești, fără rezolvare
Avocații care au avut de suferit din cauza judecătorilor, și chiar unii procurori, arată că ar trebui să se analizeze situațiile în care judecătorul are o relație sentimentală și chiar de concubinaj sau de mariaj cu un avocat. Avocați din mai multe zone ale țării povestesc fapte legate de abuzurile unor judecători, care le-au provocat prejudicii. Unele sunt legate de situații de incompatibilitate, trecute cu vederea de CSM. Un astfel de caz este semnalat într-un județ din sudul țării, unde se vorbește de mai mulți ani despre o judecătoare al cărei concubin, fost procuror, este acum avocat, iar toți infractorii care vor să scape de condamnare apelează fie la serviciile lui, fie la apropiați ai cuplului. Evident, avocaților le este frică să facă declarații sau plângeri, cu privire la integritatea morală a judecătorilor, gândindu-se la răzbunarea acestora, în instanță. În acest context, noul ghid le explică magistraților cum se pot apăra de eventualele acuzații din partea avocaților, considerându-le din start încercări de intimidare. „Odată ce magistratul ajunge la concluzia că este supus unor presiuni externe, este extrem de important ca acesta să nu permită să îi fie afectată independenţa. Magistratul nu trebuie în nici un caz să fie pasiv, un simplu obiect al influențelor și presiunilor externe”, se mai arată în ghidul practic.
Magistratul trebuie să acorde atenție sporită situațiilor de tipul următor: întâlniri regulate (socializare) cu politicieni; legături de prietenie / relații apropiate cu politicieni; participarea la diverse evenimente (lansări de cărți din domeniul juridic / nunți / botezuri / petreceri) organizate de politicieni. Ghidul practic de etică profesională pentru judecători şi procurori
Ghidul intră în amânuntele vieții de magistrat, abordeând inclusiv „situații în care unul dintre partcipanții la proces fac remarci discriminatorii, cum ar fi «țigan», «homosexual», «sărac» etc” sau în care „judecătorul a țipat la reclamant”
Ghidul avertizează aproape părintește magistrații asupra pericolelor internetului, în special asupra abordării spețelor din dosare pe Facebook sau Twitter.