Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bilanţ la şase luni. Banca Transilvania, circa 10.000 de credite noi

Bilanţ la şase luni. Banca Transilvania, circa 10.000 de credite noi

de Daniela Ivan    |   

Banca Transilvania a raportat un profit net de 458,3 milioane lei după prima jumătate a acestui an, în creştere cu 141% faţă de primul semestru din 2015.

Veniturile operaţionale au ajuns la 1,415 miliarde de lei, cu 49,4% peste cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, se arartă într-un comunicat al băncii. Acest rezultatul financiar include impactul unor tranzacţii  care au avut loc în acestă perioadă (vânzarea acţiunilor Visa Europe, provizioane suplimentare generate de Legea Darea în plată), cu un impact brut pozitiv de aproximativ 11 milioane lei în rezultatul băncii.  "Dacă excludem efectul tranzacţiei Visa Europe, care se ridică la 185 milioane lei, valoarea indicatorului cost/venit rămâne la o valoare confortabilă, de 44,9%. Raportul credite/depozite este la 66% la sfârşitul primului semestru din 2016", arată banca. Activele BT sunt în valoare de 47,89 miliarde lei, creditele nete însumează 25,8 miliarde lei, iar resursele de la clienţi, 39 miliarde lei. “Clienţii sunt cel mai important activ al băncii noastre. Ne focusăm pe redesenarea fluxurilor şi proceselor pentru transformarea radicală a relaţiilor cu clienţii. Investim semnificativ în inovaţie, customer service şi tehnologie”, a declarat Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania. Totodată, creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,17% din totalul portofoliului de credite al BT. (Daniela Ivan)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri