Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilete gratuite la teatre și muzee pentru cei care se vaccinează marți în Piața Constituției

Bilete gratuite la teatre și muzee pentru cei care se vaccinează marți în Piața Constituției

Toți cei care se vor vaccina anti-COVID-19 de 1 iunie la centrul de vaccinare drive-thru deschis de Primăria Capitalei în Piața Constituției vor primi bilete gratuite la teatrele și muzeele din București, anunță Nicușor Dan.

„Dacă vă vaccinați pe 1 iunie, puteți merge apoi gratuit, împreună cu familia, la piese de teatru, puteți să vizitați muzee din București sau să vedeți spectacole de circ. Biletele gratuite se emit pentru instituțiile de cultură aflate în subordinea Primăriei Capitalei și sunt valabile până la finalul anului”, conchide primarul general al Capitalei.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că peste 50% dintre bucureșteni s-au vaccinat cu cel puțin o doză și că aproape jumătate dintre aceștia au deja ambele doze administrate.

„Da, suntem peste 1.200.000 de bucureșteni care ne-am vaccinat până acum din 2.200.000, conform datelor oficiale. Din aceste peste 1,2 milioane de persoane care s-au vaccinat cu cel puțin o doză, spre 560.000 sunt vaccinați cu două doze”, a declarat prefectul, la Digi24.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: spectacole gratuite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri