Jurnalul.ro Sport Fotbal international S-au pus în vânzare biletele pentru amicalul Naționalei de fotbal cu Irlanda de Nord

S-au pus în vânzare biletele pentru amicalul Naționalei de fotbal cu Irlanda de Nord

de Redacția Jurnalul    |   

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat vineri că s-au pus în vânzare biletele pentru amicalul pe care Naționala României îl va disputa în 22 martie, pe Arena Națională, cu Irlanda de Nord.

Acesta va fi primul joc de pregătire al tricolorilor după ce au obținut calificarea la Campionatul European de anul acesta, din Germania.

Partida cu Irlanda de Nord este programată vineri, 22 martie, de la ora 21.45, pe Arena Națională din București.

Timp de 5 zile, până inclusiv pe 14 februarie 2024, biletele la meciul cu Irlanda de Nord sunt disponibile exclusiv prin aplicația Fan Arena by FRF, iar în efectuarea comenzilor fanii beneficiază de o reducere de 30% prin introducerea codului „VALENTINES30”.

Prețul biletelor este de 35 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune).

FRF anunță că și la acest meci copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.

„Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în platforma de ticketing pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru a putea achiziționa bilete în Family Zone, în efectuarea comenzii trebuie introduse datele cel puțin ale unui copil. Fiecare comandă poate conține maximum 4 bilete. Biletele vor fi livrate în format digital la adresa de e-mail cu care sunteți înregistrați”, se arată pe frf.ro.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bilete irlanda de nord naționala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri