"Am fost testat pozitiv pentru COVID. Prezint simptome uşoare şi urmez recomandările experţilor să mă izolez până când voi fi din nou sănătos", a scris pe reţelele de socializare cofondatorul Microsoft.
Gates s-a declarat însă "norocos" pentru că s-a vaccinat, a primit doza booster şi a avut acces la teste de diagnosticare şi la medicamente pentru a trata boala.
El a anunţat totodată că va participa online la o reuniune a Fundaţiei Gates care urma să fie prima reuniune în format fizic după doi din cauza pandemiei.
Fundaţia Bill şi Melinda Gates este una dintre organizaţiile neguvernamentale care participă joi la cel de-al doilea Summit mondial privind COVID-19 (Second Global - COVID Summit) prezidat de Statele Unite, Germania, Belize, Indonezia şi Senegal.
Bill Gates s-a implicat alături de fundaţia sa în finanţarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru ţările în dezvoltare şi a lansat recent o carte intitulată "How to Prevent the Next Pandemic".
Anunţul contagierii sale a fost un prilej pentru internauţii antivaccinişti să-l ia peste picior pe miliardar cu comentarii ironice, precum "Bill Gates, testat pozitiv pentru că nu a primit a cincea doză".
Unii internauţi au propus chiar "să se strângă fonduri pentru a-l ajusta în acest proces", în timp ce alţii au comentat că, "slavă Domnului că s-a vaccinat de patru ori".