Pentru oamenii simpli, a nu avea guvern e o binecuvântare. Măcar pentru o perioadă limitată, n-are cine să pună bețe în roate economiei și să stabilească arbitrar, din pix, învingători și învinși.
Cel puțin pentru un interval scurt, cancerul birocratic și de reglementare se întrerupe din creștere.
Se oprește și tăvălugul ordonanțelor de urgență. Cel mai important, se întrerup alocările de fonduri bugetare pentru fel și fel de proiecte de „investiții publice" păguboase și dubioase totodată.
Belgia și Cehia au trecut prin perioade lungi de blocaj politic similar și nu au intrat în colaps. Şi-au plătit la timp cupoanele către cei care i-au împrumutat, n-au făcut fiscalitatea mai opresivă şi investitorii n-au avut de ce să plece, chiar dacă nu aveau guvern.
Marota cu „investitorii” pe care-i ia cu amețeli din cauza lipsei de guvern nu rezistă la o analiză mai atentă. Traderii nu se tem propriu-zis niciodată de faptul că o țară emitentă de obligațiuni rămâne pe termen nedeterminat fără guvern, ci de perspectiva, de atâtea ori confirmată, ca următoarea formulă de guvernare, de după criza politică, să fie mereu mai proastă ca precedenta. În fond, marile defaulturi suverane din istoria contemporană au survenit în momente când statele respective aveau guverne bine-mersi. Tot ce-i interesează pe acești investitori este ca plățile de cupoane să continue să fie efectuate. Iar pentru așa ceva nu e nevoie decât de politică fiscală și monetară, nu de un întreg guvern.
Cu această precizare făcută, trebuie menționat că fără guvern se diluează foarte mult comanda politică la nivel de economie, politicul nu mai dictează economicului şi instrumentele prin care funcţionează statul trebuie să vădească profesionalism, necesar pentru ca aceia care operează să nu fie traşi la răspundere ulterior. Iată un mod foarte tehnic de a acţiona şi de altfel cam aşa ar fi nevoie să procedeze în mod normal guvernele, dacă s-ar ţine cont că ele în sine nu sunt politice, ci doar numite politic.
Oricum ar fi în situaţia actuală s-ar putea discuta de conducerea unor tehnocraţi, bineînţeles în măsura în care există şi priceperea necesară, fiindcă numai depolitizarea administraţiei nu e suficientă.
Dar pentru că tot am ajuns să analizăm această problematică şi e inevitabil să nu se vorbească de alegeri, anticipate sau nu, ce vor sta la baza constituirii unei majorităţi, trebuie să nu se scape din vedere că speţa care trenează este cea a existenţei unor planuri de dezvoltare economică pe termen lung.
Cu alte cuvinte, e necesar ca planurile economice să nu stea la mâna promisiunilor electorale.