Jurnalul.ro Ştiri Politică Bode: Toți suntem egali în fața legii și toți răspundem în fața legii - și Voiculescu, și Turcan

Bode: Toți suntem egali în fața legii și toți răspundem în fața legii - și Voiculescu, și Turcan

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, miercuri, că toți cetățenii sunt egali în fața legii, inclusiv Raluca Turcan și Vlad Voiculescu.

„Am spus de fiecare dată şi repet: nu sunt adeptul sancţiunii de dragul sancţiunii. Rolul nostru nu este acela de a sancţiona populaţia, rolul nostru, al structurilor MAI, este de a determina cetăţenii să respecte măsurile de protecţie sanitară. În aceste condiţii, în weekendul trecut, am avut o medie de 103.000 cetăţeni verificaţi pe zi. Amenzile au fost în jur la 8.000 - 8.400 pe zi, deci nu putem spune că scopul nostru este acela de a sancţiona cetăţenii. Evident că toţi suntem egali în faţa legii şi toţi răspundem în faţa legii - şi Voiculescu, şi Turcan. (...) Conform legii, o sancţiune aplicată la Legea 55 - nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară - poate fi transmisă către cel care a săvârşit respectiva contravenţie în termen de 6 luni de la săvârşirea ei", a declarat ministrul de Interne.

În pațiul public au apărut, în ultimele zile, imagini cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și ministrul Muncii, Raluca Turcan, fără mască de protecție sanitară. Vlad Voiculescu se afla pe holurile Parlamentului, în timp ce Raluca Turcan se afla la o acțiune de împădurire.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri