Jurnalul.ro Ştiri Social BOR și IOB, într-o acțiune anti-cancer

BOR și IOB, într-o acțiune anti-cancer

de Monica Cosac    |   

O echipă de medici de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti (IOB) împreună cu mai mulţi voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului vor merge periodic la persoane defavorizate din București și Ilfov pentru a derula activități de informare şi screening pentru cancerul de col uterin, cancerul mamar și cel colorectal. Acţiunea face parte dintr-o campanie de depistare a cancerului la femei, inițiată de către Patriarhia Română și IOB.

 

Patriarhia Română și Institutul Oncologic din Capitală au încheiat un protocol privind organizarea unor acțiuni medicale în vederea depistării precoce cancerului la femeile cu vârste cuprinse între 25-64 ani. Campania vizează în special femeile din mediul rural, unde prevenţia şi informarea sunt mai puţin accesibile. iar primele paciente din comuna ilfoveană Grădiștea au fost deja examinate, în acest weekend.

Toate femeile care îndeplinesc condiţiile fac gratuit testul Babes-Papanicolau pentru depistarea acestor probleme de sănătate. De asemenea, se mai verifică dacă sunt modificări şi alte probleme ale sânului. Este o activitate foarte importantă pentru că femeile din mediul rural se deplasează foarte greu către oraş pentru a-şi face acest test. De multe ori neglijează acest aspect din cauza faptului că sunt reținute cu probleme casnice, sunt solicitate la locul de muncă, au familii numeroase cu mulţi copii şi lasă pe planul doi starea de sănătate”, a explicat Danuţ Viorel Pruna, coordonatorul voluntarilor.

Multe dintre femeile din Grădiştea care s-au prezentat la examinare nu-și mai făcuseră niciodată acest test și au fost mulțumite că au putut să-l facă gratuit. Rezultatele analizelor le vor fi comunicate de către specialiștii care se vor întoarce cu caravana de screening în localitate, după o lună.

Programul se adresează femeilor cu vârsta peste 25 de ani, care nu au diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente pentru patologia de cancer de col uterin. Potrivit medicilor, testarea se oprește la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani, numai dacă au ultimele trei frotiuri Papanicolaou normale.

Nu sunt eligibile femeile care prezintă absență congenitală a colului uterin, histerectomie totală pentru afecțiuni benigne, femei cu diagnostic de neoplasm col uterin sau alte forme de cancer genital.

Cancerul de col uterin este o afecțiune malignă a celulelor ce căptușesc suprafața colului, care, în cele mai multe cazuri, poate fi controlată și prevenită cu ajutorul testării periodice. Cu toate acestea, în România, în fiecare an, sunt diagnosticate peste 4.000 de femei cu cancer de col uterin.

 

După aflarea rezultatelor, dacă se constată modificări, pacientele trebuie să se prezinte la Institutul Oncologic pentru continuarea investigaţiilor cu bilet de trimitere de la medicul de familie, buletin, card de sănătate şi dovada de asigurat”, spune Cristina Şaptefraţi, ginecolog la Institutul Oncologic Bucureşti.

 

Programele populaționale de screening, desfășurate o dată la trei sau la cinci ani, pot reduce incidența cancerului de col uterin cu până la 80%.

 

Factorii de risc pentru apariția neoplasmului de col uterin sunt următorii: infecția HPV (virusul Papilloma uman);infecția cu virusul herpes Hominis tip 2 (HSV 2); infecția HIV/SIDA; debut precoce al vieții sexuale; igiena deficitară; sarcini multiple; anticoncepționale orale și promiscuitate sexuală.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri