Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a făcut referire la fostul dictator român Nicolae Ceauşescu pentru a justifica menţinerea invitaţiei adresate preşedintelui american Donald Trump de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie, relatează The Independent.
În timpul unei interpelări în Camera Comunelor, Johnson a afirmat luni că Trump este "un prieten şi un partener" al Regatului Unit şi că nu trebuie "demonizat" pentru că a restricţionat accesul pe teritoriul american al cetăţenilor din şapte state predominant musulmane.
Şeful diplomaţiei britanice a spus despre preşedintele SUA că "latră, dar nu muşcă" şi a insistat că nu există motive ca vizita de stat, care presupune şi primirea de către regina Elisabeta a II-a şi un dineu oficial, să nu aibă loc.
"Din câte ştiu, şi Nicolae Ceauşescu sau (preşedintele Zimbabwe) Robert Mugabe au fost primiţi de Majestatea Sa. Cred că cei mai mulţi dintre membrii Camerei vor recunoaşte că este datoria noastră să facem pregătirile necesare pentru a-l întâmpina pe prietenul şi partenerul nostru, liderul celei mai vechi şi importante democraţii şi cel mai bun aliat al nostru", le-a spus Boris Johnson membrilor Camerei Comunelor.
În schimb, ministrul de externe a respins categoric comparaţia pe care unul dintre parlamentari a făcut-o între Trump şi Hitler.
"Mi se pare de prost gust să-l comparăm pe liderul ales al unei mari democraţii cu tiranii anilor 30", a spus Johnson.
Parlamentarii britanici au adus în discuţie şi o serie de acuzaţii la adresa premierului Theresa May, despre care postul Channel 4 News a relatat că ar fi primit informaţii în avans de la Donald Trump cu privire la ordinul executiv prin care se interzice accesul în SUA al cetăţenilor din Irak, Iran, Sudan, Libia, Siria, Somalia şi Yemen.
Johnson a refuzat să răspundă la întrebările pe această temă, deşi a fost chestionat de trei ori, potrivit Agerpres.
"Nu fac comentarii despre discuţiile confidenţiale dintre premier şi preşedintele american. Imediat ce am avut imaginea completă asupra acestor măsuri, am decis să intervenim pentru a obţine protecţia necesară", a spus Johnson.