Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După prezentarea noii Strategii de Securitate Națională a SUA (NSS), autocrații planetei au toate motivele de sărbătoare. De cealaltă parte, democrațiile, în special cele europene, sunt extrem de îngrijorate și simt că au intrat în criză de timp.
Dacă în trecut China, Rusia, Iran și Coreea de Nord erau menționate constant ca regimuri autoritare și rivali geopolitici ai SUA, noua strategie americană le acordă un tratament surprinzător de blând, evitând criticile directe la adresa lor.
Beijingul este redefinit drept un partener economic cu care America trebuie să construiască „o relație reciproc avantajoasă”, atât timp cât își ține influența departe de emisfera vestică și renunță la planurile sale beligerante în privința Taiwanului.
Moscova, menționată în 2017 ca un rival strategic major, nu mai apare nici măcar ca adversar, spre evidenta satisfacție a Kremlinului.
În schimb, documentul rezervă cele mai dure atacuri pentru Europa. Potrivit strategiei trasate la Washington, problemele continentului ar deriva din „abandonarea valorilor occidentale” - considerate de administrația Trump drept valori naționaliste și conservatoare - dar și din „pierderea identităților naționale”, pe fondul imigrației și al declinului demografic.
Efectele ar fi, în opinia acelorași autori, stagnarea economică, slăbirea militară și „ștergerea” civilizațiilor europene tradiționale.
Criticile merg însă și mai departe. State precum Germania, Franța, Italia sau Spania sunt acuzate de „practici antidemocratice”, cenzură și suprimarea opoziției. Aceste acuzații reiau și amplifică tiradele vicepreședintelui JD Vance din timpul Conferinței de Securitate de la München, din luna februarie.
Iar ceea ce, la timpul respectiv, părea o retorică incendiară devine acum politică oficială: documentul vorbește deschis despre cultivarea „rezistenței interne” în țările europene, prin sprijinirea partidelor „patriotice”, un eufemism care, în contextul politic actual, include formațiunile populiste, eurosceptice sau pe cele ce mențin relații extrem de apropiate cu Moscova.
Această abordare - schimbarea de regim în democrațiile occidentale, dar toleranță față de autocrații - reprezintă un semnal de alarmă major. Pentru Europa, dilema este una fără precedent: cum ar trebui să reacționeze liderii de la Bruxelles, atunci când principalul lor aliat strategic devine, în mod deschis, un critic virulent și un potențial factor de destabilizare?
Răspunsurile vehiculate până acum au variat de la flatări jenante, precum celebrul „daddy”, rostit de secretarul general al NATO, Mark Rutte, până la strategia strângerii din dinți și ignorării afronturilor, utilizată în perioadele anterioare de tensiune comercială.
Actuala atmosferă e însă diferită. Trump, în versiunea 2.0, este mai încrezător, mai radical și mai dispus ca oricând să ignore orice constrângeri diplomatice. Noul mandat al șefului Casei Albe pare să fie dominat de o ideologie „America First” („America pe primul loc”), aplicată cu o intensitate mult superioară primei sale administrații.
În acest context, Uniunea Europeană este pusă în situația de a decide rapid dacă se supune, așteaptă să treacă furtuna sau încearcă, în sfârșit, să construiască o autonomie strategică reală.
Viteza nu este însă punctul forte al unui bloc care ia decizii prin consens, într-un proces deliberat lent.
În plus, cele 27 de state membre se confruntă cu propriile crize economice și politice, de la inflație și stagnare industrială la ascensiunea radicalismului și fragmentarea societăților. Iar lideri precum Viktor Orbán sau Robert Fico, deja aliniați ideologic cu Trump, se pregătesc să amplifice blocajele interne.
Moment de cotitură
Pe fondul acestor tensiuni, presiunile venite de la Washington pentru a forța o „pace” defavorabilă Ucrainei ar putea deveni scânteia care declanșează destrămarea actualei alianțe occidentale.
Europa are, de fapt, foarte puține opțiuni avantajoase: fie se conformează unei agende care îi subminează interesele, fie reacționează ferm și riscă o ruptură transatlantică. Indiferent de calea aleasă, prețul plătit de europeni va fi mare.
Un lucru devine însă tot mai clar: tactica utilizată în trecut - aceea de a aștepta ca administrația americană să se modereze singură - nu va mai funcționa.
Aliații europeni au ignorat numeroasele avertismente și nu au reușit să ajungă la un numitor comun. Acum, confruntați cu o Americă ostilă, mai agresivă și mai dispusă ca oricând să își impună voința, liderii de la Bruxelles sunt forțați să ia decizii pe care le-au tot amânat.
Europa se află, de altfel, în fața unui test istoric. Modul în care va reacționa - fie prin acceptarea necondiționată a derapajelor de la Casa Albă, fie prin adoptarea unei atitudini ferme - va decide nu doar direcția viitoare a relației transatlantice, ci și capacitatea sa de a rămâne un actor relevant pe scena geopolitică globală.
Citește pe Antena3.ro
