Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson: Marea Britanie intenţionează să activeze la începutul anului viitor articolul 50 din Tratatul de la Lisabona

Boris Johnson: Marea Britanie intenţionează să activeze la începutul anului viitor articolul 50 din Tratatul de la Lisabona

Marea Britanie intenţionează să activeze la începutul anului viitor articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează formal procesul ieşirii unei ţări din Uniunea Europeană, a declarat joi ministrul britanic de externe, Boris Johnson, citat de AFP.

'Discutăm cu prietenii şi partenerii noştri europeni cu obiectivul ca la începutul anului viitor să trimitem scrisoarea cu articolul 50', a declarat Johnson postului Sky News la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU.

Acest articol stabileşte un termen legal de doi ani pentru negocierea condiţiilor părăsirii blocului comunitar, termen ce poate fi prelungit printr-un acord între Marea Britanie şi UE.

Totuşi, în declaraţia dată joi, şeful diplomaţiei britanice a apreciat că s-ar putea să nu fie nevoie de un termen de doi ani şi că este posibil ca acest proces să se încheie mai repede.

'Vom expune în scrisoarea noastră unii parametrii privind modalitatea în care dorim să avansăm (...) Nu cred că vom avea nevoie în mod necesar de doi ani întregi, dar aşteptăm să vedem cum se va evolua', a indicat Boris Johnson.

După referendumul din 23 iunie, când cetăţenii britanici au votat majoritar în favoarea Brexitului (ieşirea din UE), responsabilii europeni au cerut insistent Londrei să înceapă cât mai repede procesul retragerii din blocul comunitar, dar premierul Theresa May a declarat de mai multe ori că nu va iniţia acest demers până la sfârşitul anului în curs.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri