Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson pleacă de la conducerea conservatorilor. Din toamnă va demisiona din funcția de prim-ministru 

Boris Johnson pleacă de la conducerea conservatorilor. Din toamnă va demisiona din funcția de prim-ministru 

Boris Johnson va demisiona astăzi din funcția de lider al Partidului Conservator și va continua să fie prim-ministru până în toamnă, a anunțat BBC.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a vorbit cu președintele Comitetului 1922 al Partidului Conservator, Sir Graham Brady, și a fost de acord să se retragă, urmând ca un nou lider conservator să fie numit până la conferința partidului din octombrie, a declarat o sursă din cadrul No 10, potrivit Sky News.

Decizia vine după ce Michelle Donelan, proaspăt numită secretar pentru Educație, a demisionat după doar 36 de ore în funcție. De asemenea, cancelarul Nadhim Zahawi i-a cerut premierului să „plece acum", iar secretarul Apărării, Ben Wallace, și-a retras sprijinul pentru șeful executivului de la Londra.

Johnson urmează să demisioneze joi, biroul său precizând că va face o declarație în fața țării.

Premierul britanic se crampona de putere, în ciuda demisiei unor miniștri importanți. Noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, Nadhim Zahawi, i-a cerut joi lui Johnson să demisioneze, la mai puțin de 48 de ore după ce premierul l-a promovat în această funcție. Conform noului ministru, criza în care se află guvernul nu va face decât să se agraveze.

"Acest lucru nu este sustenabil și nu va face decât să se înrăutățească, pentru dumneavoastră, pentru Partidul Conservator și, cel mai important dintre toate, pentru țară", a scris Zahawi pe Twitter, după ce peste 50 de miniștri și colaboratori au demisionat din guvern. "Trebuie să faceți ceea ce trebuie și să plecați acum.", a adăugat el.

Zahawi nu a spus că a demisionat, dar a precizat că a mers miercuri seară la biroul premierului din Downing Street împreună cu colegii de cabinet pentru a-i cere lui Johnson să "plece cu demnitate". "Mi se rupe inima că nu m-a ascultat și că acum subminează realizările incredibile ale acestui guvern", a transmis Zahawi într-o scrisoare.

"Țara merită un guvern care nu numai că este stabil, dar care acționează cu integritate. Domnule prim-ministru, știți în inima dvs. care este lucrul corect de făcut și plecați acum".

Subiecte în articol: Boris Johnson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri