Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson s-a retras din cursa pentru șefia executivului de la Londra

Boris Johnson s-a retras din cursa pentru șefia executivului de la Londra

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a anunţat, duminică seară, retragerea din cursa pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator, care va deveni automat premier, situaţie care îl va avantaja pe fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak, informează postul de televiziune Sky News.

Boris Johnson obţinuse deja susţinerea a 59 de parlamentari conservatori, dar avea nevoie de cel puţin 100 de susţinători pentru a participa la scrutinul intern programat vineri.

Rishi Sunak are deja 140 de susţinători, un avans important faţă de Penny Mordaunt, liderul Camerei Comunelor, singurul adversar care mai menţine intenţia de a candida.

Boris Johnson a anunţat că urma să obţină "102 voturi" de susţinere pentru intrarea în cursă, dar şi-a dat seama că "acesta pur şi simplu nu este momentul potrivit" pentru revenirea în centrul scenei politice. Johnson a precizat că a încercat fără succes să obţină o poziţie unitară din partea lui Rishi Sunak şi a lui Penny Mordaunt. "Nu poţi guverna eficient dacă nu ai un partid unit în Parlament", a subliniat Boris Johnson.

În contextul retragerii lui Boris Johnson, Rishi Sunak ar putea fi favorizat prin primirea susţinerii din partea unora dintre aliaţii fostului premier. Deputatul conservator Nadhim Zahawi, fost cancelar, a fost primul care a anunţat că îl va susţine pe Rishi Sunak în contextul retragerii lui Boris Johnson.

Penny Mordaunt, liderul Camarei Comunelor, are în acest moment susţinerea a 24 de parlamentari, iar pentru a rămâne în cursa electorală va trebui să prezinte semnăturile a 100 de parlamentari conservatori până luni la ora 14.00 (16.00, ora României).

Votul în cadrul Partidului Conservator, necesar după demisia liderului conservator şi premierului Liz Truss, este programat pe 28 octombrie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Boris Johnson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri