Jurnalul.ro Ştiri Locale Botoşani: Fermierii din satul Flondora afectaţi de cazurile de antrax, ajutaţi cu hrană pentru animale

Botoşani: Fermierii din satul Flondora afectaţi de cazurile de antrax, ajutaţi cu hrană pentru animale

Fermierii din localitatea Flondora care au interdicţia de a scoate vacile la păşunat din cauza celor două cazuri de antrax vor beneficia de hrană pentru animale în urma unei colecte organizate de Instituţia prefectului, a anunţat joi prefectul Dan Şlincu. 

Potrivit acestuia, în urma unui apel public, mai multe primării din judeţ au venit în sprijinul fermierilor afectaţi de antrax şi le-au dat acestora hrană pentru bovine. 

"Au răspuns apelului primarii din mai multe comune, printre care Vlăsineşti, Mitoc, Ştefăneşti, Coţuşca şi Avrămeni, iar azi au fost descărcate primele cantităţi de hrană pentru animale. Şi primarii comunelor Ripiceni, Hăneşti şi Adăşeni au anunţat că vor sprijini locuitorii satului Flondora', a afirmat Şlincu. 

Cantitatea de furaje colectată până acum va satisface necesarul de hrană pentru cele peste 200 de bovine din Flondora pe o perioadă mai lungă de o săptămână. 

Prefectul de Botoşani susţine că, în cazul în care nu vor apărea alte suspiciuni de antrax la bovine, locuitorii îşi vor putea duce animalele la păşunat de începând de joia viitoare.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: fermieri flondora antrax hrana animale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri