Jurnalul.ro Ştiri Locale Brăila: Acoperişul unui bloc cu patru etaje din municipiu a fost dislocat de vântul puternic

Brăila: Acoperişul unui bloc cu patru etaje din municipiu a fost dislocat de vântul puternic

Acoperişul unui bloc cu patru etaje din municipiul Brăila s-a dislocat din cauza vântului puternic şi a fost solicitată intervenţia angajaţilor ISU pentru a înlătura pericolul, potrivit informaţiilor furnizate, vineri, AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al ISU, lt.col. Ştefan Stoian. 

Blocul se află la intersecţia străzilor Roşiori cu Ghioceilor, iar în momentul în care s-a petrecut incidentul în apartament nu se afla nicio persoană. Se pare că proprietarii ar fi plecaţi din ţară. 

"Oamenii noştri au fost la faţa locului şi au fixat acoperişul la loc, iar intervenţia s-a finalizat fără incidente. Nu s-au semnalat pagube materiale", a declarat lt.col. Ştefan Stoian. 

Un echipaj de Poliţie Locală Brăila a fost prezent la faţa locului şi a căutat proprietarii maşinilor parcate în zonă, pentru a-i avertiza de pericol şi a-i înştiinţa să le mute. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri