Jurnalul.ro Ştiri Locale Brăila - Cadavrul unei femei a ieşit din apele Dunării

Brăila - Cadavrul unei femei a ieşit din apele Dunării

Trupul unei femei cu identitate necunoscută a fost scos la suprafaţă în apele Dunării, joi, în zona unităţii militare de pontonieri din Brăila, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). 

Un agent de la cantonul unităţii militare de pontonieri a sesizat apariţia la suprafaţa Dunării a trupului neînsufleţit, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al IPJ Brăila. 

Femeia înecată are în jur de 60 de ani, iar în evidenţele IPJ Brăila se află o persoană dată dispărută de câteva zile, dar deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre aceeaşi persoană. 

Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar în cauză a fost declanşată o anchetă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri