Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit fără acord și ”fără compromisuri”. Marea Britanie riscă să iasă înfrântă din UE

Brexit fără acord și ”fără compromisuri”. Marea Britanie riscă să iasă înfrântă din UE

Prim-ministrul britanic Theresa May a promis că nu va face niciun compromis în ceea ce privește negocierile pentru Brexit cu Uniunea Europeană și nu va lua nicio decizie care nu este în interesul țării, relatează BBC.

Premierul a promis că nu va fi „presată” să ia nicio decizie contrară principiilor sale în timpul negocierilor.

De asemenea, Theresa May a declarat că nu va ceda presiunilor de a organiza un al doilea referendum privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar.

„Acest lucru ar fi o trădare imensă a democrației și a încrederii britanicilor”, a declarat May. 

Conform prim-ministrului, următoarele luni sunt „o perioadă critică pentru definirea viitorului țării”, dar misiunea ei este „clară” și va „îndeplini decizia democratică a poporului britanic.

Aceasta și-a asigurat cetățenii că în ultimele două luni au fost făcute „progrese reale” în negocierile pentru Brexit.

„Vrem să părăsim Uniunea Europeană cu un acord bun și am încredere că acest lucru se va întâmpla”, a declarat Theresa May.

Guvernul Marii Britanii s-a pregătit pentru posibilitatea ieșirii Marii Britanii din UE fără un acord, chiar dacă acest scenariu va crea „adevărate provocări atât pentru Marea Britanie cât și pentru Uniunea Europeană”, a transmis Theresa May.

Fostul ministrul de externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a denunţat din nou propunerile premierului Theresa May pentru Brexit şi a apreciat că Uniunea Europeană (UE) va ieşi "victorioasă" din negocierile cu Londra, informează luni AFP. 

"Mi-e teamă că rezultatul inevitabil va fi o victorie pentru UE, cu o Mare Britanie la pământ, cu 12 stele învârtindu-se simbolic în jurul capului nostru pe jumătate ameţit", a notat fostul ministru conservator în ediţia de luni a cotidianului The Telegraph. 

Boris Johnson s-a retras din guvern imediat după ministrul pentru Brexit, David Davis, în dezacord cu "planul Chequers" propus de Theresa May, care prevede menţinerea unei relaţii comerciale strânse între Marea Britanie şi UE după Brexit. Cu aceste propuneri, şefa executivului britanic a provocat furia susţinătorilor unui "Brexit pur şi dur", precum şi scepticismul liderilor din UE, care au pus la îndoială viabilitatea acestui plan. 

"Pot exista aici unele aspecte din propunerile din (planul) Chequers pe care ei pretind că nu le plac (...) Însă, în realitate, în această negociere, UE a câştigat până acum toate rundele importante", a estimat Boris Johnson. 

În opinia acestui fervent susţinător al Brexitului dur, prin propunerile de la Chequers (după numele reşedinţei de vară a premierului britanic - n.r.), Londra s-a lansat în bătălie "agitând un drapel alb". 

În timp ce negocierile între Londra şi Bruxelles bat pasul pe loc, în special asupra frontierei irlandeze, Boris Johnson a acuzat guvernul britanic că "nici măcar nu a încercat" să rezolve această problemă. 

Declaraţiile lui Boris Johnson se fac ecoul celor ale lui David Davis, care a declarat duminica trecută că "planul Chequers este aproape mai rău decât a rămâne în UE". 

Marea Britanie va părăsi oficial Uniunea Europeană în data de 29 martie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri