Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit: Nord-irlandezii refuză să voteze acordul de retragere din UE

Brexit: Nord-irlandezii refuză să voteze acordul de retragere din UE

Un deputat membru al Partidului Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), Sammy Wilson, a declarat că el şi colegii săi de partid nu vor susţine nici de această dată acordul privind Brexitul care este votat vineri din nou de Camera Comunelor, afirmând că nu doreşte ca din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză ''birocraţii de la Bruxelles'' să decidă pentru Irlanda de Nord. 

''Dacă acest acord trece (la vot), vom continua să i ne opunem prin toate mijloacele pe care le vom avea la dispoziţie'', a declarat Wilson, citat de agenţia Reuters. 

''Nu vom permite ca poziţia Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit, economia Irlandei de Nord şi voinţa poporului Regatului Unit în ansamblu să devină jucăria din mâinile birocraţilor de la Bruxelles'', a adăugat deputatul, care este şi purtător de cuvânt al DUP, formaţiune care, cu numai cele zece mandate ale sale, le asigură conservatorilor premierului Theresa May o majoritate fragilă în legislativ. 

Camera Comunelor votează vineri din acordul de retragere din UE, nu însă şi declaraţia politică privind relaţiile post-Brexit dintre Regatul Unit şi UE. 

Legislativul de la Londra a respins acordul de două ori, în ianuarie şi martie, întrucât deputaţii pro-europeni au apreciat că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză. 

Un vot favorabil doar pentru acordul de retragere i-ar permite Regatului Unit să se încadreze în termenii deciziei liderilor europeni privind amânarea datei Brexitului până la 22 mai, pentru ca până atunci să poată continua discuţiile în vederea găsirii unei soluţii pentru ieşirea din impas. În cazul unui nou vot negativ în Camera Comunelor, conform aceleiaşi decizii ar urma un Brexit fără acord pe 12 aprilie.

AGERPRES

Subiecte în articol: brexit acord Theresa May
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri