Şeful poliţiei nord-irlandeze a declarat joi că nu dispune de efective suficiente pentru a restabili eventualele controale la frontiera cu Republica Irlanda, informează Reuters.
"Avem mai puţin de 7.000 de agenţi, deci nu avem suficienţi oameni - chiar şi cu creşterea recentă a bugetului - pentru a face faţă unor provocări legate de Brexit", a declarat pentru BBC şeful poliţiei din provincia britanică Irlanda de Nord, Simon Byrne. Un Brexit fără acord ar putea avea un impact negativ asupra securităţii în provincia Irlanda de Nord, a atenţionat el.
Bruxelles, Dublin şi Londra sunt de acord cu privire la necesitatea de a evita restabilirea controalelor la frontiera de 500 km dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care va deveni singura frontieră terestră după separarea între Regatul Unit şi Uniunea Europeană.
Posibilitatea liberei circulaţii între cele două părţi ale insulei este într-adevăr una dintre cauzele succesului Acordurilor din Vinerea Mare încheiate în aprilie 1998 care au pus capăt "tulburărilor" din Irlanda de Nord.
Dar modalităţile de a evita restabilirea unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda reprezintă principalul subiect de dispută între cele două părţi, în special "backstop"-ul sau "plasa de siguranţa", de care premierul Boris Johnson nici nu vrea să audă.
"Utilizarea mijloacelor tehnologice sau anumite forme de punct de control fizic nu sunt realiste. Sunt peste 300 de puncte de trecere (a frontierei) pe care ar trebui să le monitorizăm zilnic pentru ca aceasta să funcţioneze ", a declarat Simon Byrne. "În clipa" în care poliţiştii nord-irlandezi ar lua poziţie, a adăugat el, "vom deveni ţintă pentru disidenţii republicani'.
AGERPRES