Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit: Uniunea Europeană ar putea organiza un summit extraordinar săptămâna viitoare

Brexit: Uniunea Europeană ar putea organiza un summit extraordinar săptămâna viitoare

Uniunea Europeană ar putea organiza săptămâna viitoare un summit extraordinar pentru a oferi o amânare a Brexit-ului cu condiţii potenţial împovărătoare, precum desfăşurarea unui alt referendum, a declarat joi ministrul de externe britanic Jeremy Hunt, transmite Reuters. 

''Ar putea fi un summit de urgenţă al UE pentru a ni se oferi o amânare. Nu ştim despre ce perioadă ar fi vorba şi (summitul) ar putea avea unele condiţii extrem de apăsătoare'', a spus Hunt. 

Potrivit acestuia, este improbabil ca parlamentul britanic să susţină ideea organizării unui nou referendum privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. 

Oficialul britanic a adăugat că guvernul de la Londra nu ştie dacă acordul privind Brexit-ul, prezentat de premierul Theresa May şi respins deja de două ori de legislativ, va fi readus în Camera Comunelor săptămâna viitoare. ''Rezolvăm asta sau avem o paralizie a Brexit-ului?'', a afirmat Jeremy Hunt, care a subliniat că în prezent singura opţiune juridică este o ieşire a Regatului Unit din UE fără acord pe 29 martie. 

Ministrul britanic a menţionat că, în cazul în care impasul persistă săptămâna viitoare, parlamentul britanic încă are opţiunea de a revoca articolul 50 şi de a anula întregul proces de Brexit, ceea ce este totuşi ''extrem de improbabil''. 

Jeremy Hunt a explicat că decizia de miercuri a premierului Theresa May de a-i învinovăţi pe parlamentari pentru amânarea Brexit-ului este expresia unei ''nemulţumiri extreme''. 

''Haideţi să nu uităm presiunea extraordinară sub care se află ea (Theresa May) personal. Oricine în locul său ar fi considerat dificil acest proces'', a spus oficialul britanic, care a exclus varianta ca parlamentul să preia controlul asupra procesului ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar, întrucât este responsabilitatea exclusivă a guvernului să decidă, iar parlamentul nu trebuie să negocieze tratate internaţionale. 

''Trebuie să ne amintim acum de ce suntem capabili ca ţară şi faptul că economia nu a suferit aşa cum mulţi credeau. Opţiunea fundamentală este: rezolvăm această chestiune sau avem o imprevizibilitate extremă?'', a încheiat ministrul de externe britanic. 

Cu nouă zile înaintea datei prevăzute pentru Brexit, 29 martie, premierul britanic Theresa May le-a cerut miercuri liderilor europeni o amânare până la 30 iunie, cu scopul ca ţara sa, incapabilă să se adune în jurul unui acord de separare, să evite o ieşire fără o plasă de siguranţă. 

Premierul conservator şi-a afirmat de asemenea intenţia de a prezenta din nou Camerei Comunelor tratatul de retragere încheiat cu Bruxellesul, cu modificări, "cât mai repede posibil", fără a preciza vreo dată. May a dorit să ceară săptămâna aceasta încă o dată un vot al deputaţilor britanici asupra acordului deja respins de două ori, dar preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a spus că guvernul nu poate supune pentru a treia oară votului acestei camere a parlamentului acordul privind Brexit-ul, cu excepţia cazului în care documentul ar fi revizuit substanţial. 

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat miercuri seară că liderii ţărilor din Uniunea Europeană sunt dispuşi să accepte "o scurtă prelungire" a perioadei care precede Brexit-ul, însă doar dacă parlamentul britanic va aproba acordul ieşirii Regatului Unit din UE deja negociat cu premierul Theresa May. Subiectul va fi discutat în cadrul Summitului UE ce are loc joi şi vineri la Bruxelles. AGERPRES

Subiecte în articol: brexit ue summit extraordinar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri