Brussels Airlines, subsidiară a companiei aeriene germane Lufthansa, a avertizat că va anula toate cele 222 de curse aeriene programate în data de 13 februarie - ziua grevei naţionale ce va fi declanşate de sindicatele din sectorul privat - fiind afectaţi aproximativ 16.000 de pasageri, transmit Reuters, Deutche Welle şi publicaţia The Brussels Times.
Săptămâna trecută, Brussels Airlines anunţase că va anula 28 dintre zborurile care urmau să decoleze miercuri de pe aeroportul din Bruxelles. Pasagerilor le vor fi oferite rute alternative în altă zi, sau pot solicita rambursarea preţului biletelor.
Mişcarea de protest a fost declanşată în urma eşecului negocierilor dintre sindicate şi angajatori. Sindicatele cer majorarea salariilor şi a pensiilor, un echilibru mai bun între muncă şi timpul liber. Sunt implicaţi angajaţi din transportul public, feroviar, de marfă şi aerian.
La grevă nu s-a alăturat sindicatele din sectorul public.
Compania aeriană TUI a mutat deja 36 de zboruri spre şi dinspre capitala Belgiei către alte aeroporturi din Franţa şi Olanda.
Premierul belgian Charles Michel a cerut reprezentanţilor sindicatelor şi ai angajatorilor să revină la masa negocierilor pentru a se evita greva. Aceasta ar putea provoca probleme miercuri unui grup special de călători: miniştrii Apărării din statele NATO au programată o întâlnire la Bruxelles.