Jurnalul.ro Ştiri Externe Bucăți dintr-un satelit al NASA au căzut în apropiere de Kiev

Bucăți dintr-un satelit al NASA au căzut în apropiere de Kiev

de Redacția Jurnalul    |   

Autorităţile din Ucraina au raportat, miercuri seară, observarea prăbuşirii în apropierea Kievului a unor presupuse fragmente ale unui satelit al Agenţiei Aeronautice şi Spaţiale din SUA (NASA).

Sirenele antiaeriene au fost activate miercuri seară în zona capitalei Ucrainei. "A fost observată pe cer, în zona Kievului, lumina strălucitoare a unui obiect aerian. Conform informaţiilor preliminare, acest fenomen a fost rezultatul căderii unui satelit al NASA. Pentru evitarea producerii de victime prin căderea fragmentelor, a fost activată alarma aeriană. Sistemul antiaerian nu a fost utilizat", a declarat Serhii Popko, şeful Administraţiei militare din regiunea Kiev, citat de postul de televiziune CNN şi de cotidianul Le Monde.

Agenţia Naţională Aeronautică şi Spaţială din SUA (NASA) anunţase anterior că satelitul RHESSI, lansat în 2002 pentru examinarea razelor de energie solară şi scos din funcţiune în 2018, urma să intre în atmosfera terestră în cursul nopţii de miercuri spre joi, în zona Europei. NASA a avertizat că unele fragmente metalice ale satelitului de aproximativ 300 de kilograme ar putea ajunge la sol.

NASA nu a confirmat, deocamdată, dacă fragmente ale satelitului RHESSI au căzut în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: satelit nasa cazut kiev
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri