Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Bucureştenii muncesc şi câştigă mai mult

Bucureştenii muncesc şi câştigă mai mult

de Valentin Gros    |   

Salariile şi pensiile cresc în Capitală, în timp ce numărul angajaţilor se măreşte, iar cel al şomerilor şi pensionarilor devine mai mic.

Numărul salariaţilor din Bucureşti a ajuns, la finele lunii octombrie 2019, la 1.038.640 persoane, în creştere cu 932 persoane faţă de luna precedentă şi cu 20.927 persoane faţă de aceeaşi lună din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu brut era, la finele lunii octombrie 2019, de 6.530 lei. În septembrie anul trecut, nivelul se cifra la 6.512 lei, iar în octombrie 2018, la 5.809 lei. Salariul mediu net a fost în octombrie de 3.982 lei, în creştere de la 3.964 în luna precedentă şi de la 3.481 în aceeaşi lună a anului anterior.

În ceea ce priveşte pensionarii, numărul acestora era de 483.225 persoane la finele trimestrului III din 2019 (în scădere de la 484.429 la finele lunii septembrie 2018), iar pensia medie se cifra la 1.582 lei, în urcare de 1.503 lei sfârşitul trimestrului III din 2018).

 

La sfârşitul lunii octombrie erau înregistraţi în Capitală 15.394 şomeri, faţă de 15.418 în septembrie. Rata şomajului a rămas constantă, la 1,3%. În cazul femeilor, rata şomajului a fost de 1,4%. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri