Jurnalul.ro Editoriale Bucureștiului îi lipsește propria sa „declarație de la Anvers”

Bucureștiului îi lipsește propria sa „declarație de la Anvers”

de Daniel Apostol    |   

Cu câteva săptămâni în urmă, industriași reprezentând circa 8 milioane de angajați europeni semnalau situația critică și „provocările istorice” cu care se confruntă industriile de bază din Europa. Corporațiile și firmele mici și mijlocii sunt lovite de cea mai severă recesiune economică din ultimul deceniu, cu cerere în scădere, cu costuri de producție în continuă creștere și cu „investiții ce se îndreaptă spre alte meleaguri”, arată „Declarația de la Anvers”.

Manifestul industriașilor venise la doar o zi după ce ministrul german al economiei și cel francez de finanțe anunțau că vor să reducă birocrația europeană ce împiedică dezvoltarea afacerilor comunitare.

„Pactul  Verde” și birocrația comunitară au ridicat bariere în dezvoltarea sectorului industrial al unei Uniuni Europene ce se regăsește sufocată de competiția dintre economiile SUA și China. Semnatarii „Declarației de la Anvers” cer ca prioritatea majoră a agendei strategice a Europei să fie un „acord industrial european”, cu soluții reale la provocările tranziției energetice, cu accent pe competitivitate, reziliență și sustenabilitate.

Avertismentul industriașilor privind lipsa de competitivitate a Europei față de China și SUA vine exact înainte de lansarea programelor electorale ce vor da câștigătorii (dar și învinșii) din alegerile care vor genera noul Parlament European și viitoarea Comisie Europeană.

      Birocrația comunitară finalizase recent reglementările climatice cu obiectivul extrem de ambițios - și de aceea și foarte contestat - de a reduce emisiile de carbon cu 90% până în 2040.

 

Am văzut în presa românească reflectări ale „declarației de la Anvers”, dar nu am văzut la București nicio dezbatere politică despre ce șanse trebuie să dăm și industriei autohtone pentru a fi capabilă să atingă obiectivele de mediu impuse de birocrația de la Bruxelles. Nu am văzut nicio preocupare serioasă cu privire la cum și cât reglementăm economia viitorului sau despre ce finanțări are și câte investiții trebuie să facă România în noile tehnologii necesare pentru conformarea cu Pactul Verde european. Nu am văzut un nicio abordare strategică comună a guvernului, a industriei, sindicatelor, institutelor de cercetare și societății civile cu privire la viitorul economiei naționale în contextul tranziției energetice, al transformării economice și al schimbărilor și constrângerilor care survin în plan global și european.

La București lipsește o discuție aprofundată despre presiunile la care este supusă industria românească și mai ales despre miza viitoarelor alegeri europarlamentare și a viitorului program de guvernare comunitar. La București este tăcere cu privire la nevoia României ca viitoarea politică europeană să transforme povara „Green Deal” într-un real factor de creștere economică, de finanțare de noi tehnologii, de dezvoltare și de creștere a propriei competitivități. 

În pragul alegerilor pentru un nou Parlament și o nouă Comisie Europeană, Occidentul dă semne clare că vrea o ajustare a politicilor europene astfel încât să-și susțină propria industrie pe parcursul tranziției energetice.

România trebuie să facă la fel. 

Cred că Bucureștiul are nevoie de propria sa „Declarație de la Anvers”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri