Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiectul privind bugetul pe 2024, pe agenda ședinței de Guvern de joi

Proiectul privind bugetul pe 2024, pe agenda ședinței de Guvern de joi

de Redacția Jurnalul    |   

Proiectul privind bugetul de stat pentru 2024 și proiectul privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 sunt pe agenda de joi a ședinței Guvernului.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, printre proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului de joi se numără proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal bugetar pe anul 2024, proiectul de lege privind bugetul de stat 2024 și proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

Veniturile bugetului general consolidat ar urma să fie de 586 mld. lei în 2024, adică o creştere cu 13%, arată proiectele de legi ale bugetului de stat în 2024, publicat de Ministerul Finanţelor în dezbatere publică. De asemenea, cheltuielile ar urma să fie de 673 mld. lei, adică o creştere de 9%.

De asemenea, Guvernul va dezbate joi un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, dar și un proiect de ordonanță privind unele măsuri pentru gestionarea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, precum și pentru evidențierea veniturilor suplimentare prin Contul Național pentru Evidența Veniturilor din Digitalizare (CNEVD).

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: buget guvern
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri