Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bugetul ar putea lua peste 3,3 miliarde de lei

Bugetul ar putea lua peste 3,3 miliarde de lei

de Daniela Ivan    |   

Guvernul Grindeanu ia 90% din profitul net al companiilor şi regiilor de stat şi-i duce la buget pentru a mări încasările, lăsând firmele fără bani de investiţii. Deocamdată, nu se ştie exact cât va aduna statul de la aceste entităţi economice pentru că termenul maxim de depunere a situaţiilor financiare pentru anul trecut este 30 mai 2017. Însă, dacă profiturile vor fi în jurul valorilor din 2015, statul ar putea lua peste 3,3 miliarde de lei.

Executivul a mandatat reprezentanţii statului în AGA sau în CA, la societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, la companiile naţionale, precum şi la regiile autonome, să ia măsurile necesare pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în 2016 (sub formă de dividende/vărsăminte) la bugetul de stat. Decizia a fost luată de Guvern printr-un Memorandum adoptat în şedinţa de vineri.

Statul român este acţionar majoritar la 1.143 de regii autonome, societăţi comerciale şi companii naţionale. Dintre acestea, 135 sunt regii autonome şi 43 companii şi regii naţionale. Restul sunt societăţi comerciale deţinute integral sau majoritar de stat. Vestea proastă este că din cele 1.143 de companii de stat, numai 50 au avut profit în 2015, potrivit unui top realizat de Guvernul Cioloş.  Acestea au obţinut un profit brut de 4,4 miliarde de lei în 2015, ceea ce corespunde unui profit net de 3,69 de miliarde de lei.

Documentul guvernamental relevă că primele 10 poziții sunt ocupate de Romgaz (profit brut de 1,46 miliarde de lei), Transgaz (607,1 milioane de lei), Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (472 milioane de lei), Transelectrica (429,8 milioane de lei), Aeroporturi București (214,1 milioane de lei), Nuclearelectrica (178,3 milioane de lei), CFR SA (177,2 milioane de lei), Imprimeria Națională (165,5 milioane de lei), Electrocentrale București (141,2 milioane de lei) și Administrația Porturilor Maritime Constanța (120,1 milioane de lei).

Măsura luată de Guvernul Grindeanu nu este nouă. Pe 23 iunie 2010, în plină criză economică, Guvernul Boc a decis majorarea cotei din profit vărsată la buget de către companiile de stat de la 50% la 90%.

Romgaz este, de patru ani, cea mai profitabilă companie de stat din România. Ea a obţinut în 2015 un profit brut de 1,4 miliarde de lei, aproximativ o treime din câştigul total al companiilor de stat.

CNADNR face profit, nu investiţii

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a obţinut în 2015 al treilea cel mai mare profit din România, respectiv 472 milioane de lei. Însă, Consiliul Fiscal spune că este vorba despre un profit aparent, compania având venituri provenite preponderent din sumele primite de la bugetul de stat şi de la Uniunea Europeană, la care se adaugă veniturile din vânzarea rovinietei şi plata taxelor de drumuri şi poduri. Cum cea mai mare parte a cheltuielilor companiei sunt de fapt investiţii în construcţii şi reabilitări de drumuri, înregistrarea unui profit net de valori foarte mari este determinat de nerealizarea obiectivelor de investiţii.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri