Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Burduja a semnat 21 de contracte pentru extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice

Burduja a semnat 21 de contracte pentru extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că miercuri a semnat încă 21 de contracte pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei, cu toți distribuitorii concesionari de energie electrică.

Ministerul Energiei anunță semnarea a încă 21 contracte de finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3- Sprijin pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.

Valoarea totală a proiectelor este de 3.214.137.593,33 lei, echivalentul a 646.018.851,79 euro și o valoare totală a ajutorului de stat acordat din Fondul pentru modernizare de 2.081.721.527,33 lei, echivalentul a 418.411.257,07 euro.

Până la acest moment Ministerul Energiei a asigurat, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, finanțarea a 38 proiecte care contribuie substanțial la extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru care valoarea totală a ajutorului de stat se ridică la 2.951.936.204,43 lei, echivalentul a 593.318.232,96 euro.

„De la începutul mandatului meu, ne-am concentrat pe două direcții principale: accelerarea investițiilor în infrastructura energetică și asigurarea unui serviciu de calitate pentru toți cetățenii. Avem un motto în echipa Ministerului Energiei: accelerăm, accelerăm, accelerăm. Astăzi am făcut un nou pas, cel mai ambițios de până acum, semnând contracte pentru investiții în valoare de peste 3,2 miliarde lei. Acești bani sunt esențiali pentru progresul României. Fondul pentru Modernizare este una dintre cele mai mari șanse de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă, iar angajamentul nostru este să o fructificăm la maxim și în cel mai scurt timp. (...) Prin aceste investiții, România face saltul către un nou model de sistem energetic național, coloana vertebrală pentru România Viitorului. Un sistem în 3D: decarbonizat, digitalizat, descentralizat!”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri