Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii prima şedinţă a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 30,69 milioane de lei (6,46 milioane de euro).
Cea mai mare parte a rulajului a fost realizată din schimburile cu acţiuni, care au totalizat 29,59 milioane de lei (6,22 milioane euro).
Titlurile BRD - Groupe Societe Generale au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 5,81 milioane de lei, urmate de cele ale Nuclearelectrica (5,63 milioane de lei) şi ale Fondului Proprietatea (5,60 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de titlurile Ves SA, care s-au apreciat cu 13,33%, Condmag (+3,45%) şi Teraplast (+2,09%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Prebet, care au pierdut 4,6% din valoare, Oltchim (-4,29%) şi Rompetrol Rafinare (-4,03%).
Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni, a înregistrat vineri o depreciere de 0,96%, scăzând sub 8.000 de puncte, la 7.954,29 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o depreciere de 0,93%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe minus cu 0,69%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,98%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în scădere cu 0,79%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat un recul cu 1,20%.
AGERPRES