Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Câciu, despre soluția pentru Educație: Cred că puteam face mai mult și mai la timp

Adrian Câciu, despre soluția pentru Educație: Cred că puteam face mai mult și mai la timp

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a spus că România nu este într-o situație economică extraordinară, dar a găsit resurse pentru a rezolva cererile sindicaliștilor din Educație și afirmă că el crede „că puteam face mai mult și mai la timp”.

Adrian Câciu a spus, după ședința de Guvern, că România este într-un context complicat, în toiul unei greve și a făcut un apel către cadrele didactice pentru a se reîntoarce la clase.

„Dacă cineva nu se va ține de cuvânt în acest angajament oricând lucrurile se pot întoarce în situația în care suntem, dar nu e de dorit acest lucru. Și niciuna din părți nu este în situația de a trata cu superificialitate. Și mai ales Guvernul, pentru că aici e vorba nu numai de cadrele didactice, este vorba de părinți, este vorba mai ales de copii și este vorba de viitorul României”, a spus Cîciu.

Ministrul de Finanțe spune că „puteam face mai mult și mai la timp”.

„Eu, ca ministru de Finanțe, vă spun că eu cred că puteam face mai mult și mai la timp. Am găsit aceste soluții la acest moment și nu numai pentru Educație, dar în primul rând pentru Educație, pentru care s-au adoptat mai multe măsuri. Dar și pentru celelalte familii ocupaționale. Deși situația economică a României nu este una extraordinar de bună. De fapt, situația economică a Europei nu este una bună, dar până la urmă noi suntem puși în aceste funcții ca să găsim soluții pentru societate”, a mai spus ministrul.

Întrebat unde fost găsite aceste resurse, ministrul Adrian Câciu a spus că „am găsit aceste resurse în resursele bugetare de care dispune la acest moment România prin ordonatorii de credite care vor trebui să finanțeze aceste sume”.

Potrivit acestuia, este evident că Guvernul va avea o rectificare „destul de complicată”, dar se va continua prin redistribuirea resurselor și reprioritizarea unor acțiuni.

(sursa: Mediafax)

 

 

Subiecte în articol: caciu educatie finante
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri