Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Câciu: Toate instituțiile financiare recomandă României trecerea la impozitarea progresivă

Câciu: Toate instituțiile financiare recomandă României trecerea la impozitarea progresivă

de Redacția Jurnalul    |   

Toate instituțiile financiare internaționale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă, respectiv în trei-cinci ani, spune ministrul de Finanțe, Adrian Câciu: „Vom avea această dezbatere”.

„Vom avea această dezbatere (despre introducerea impozitării progresive - n.r.). Nu trebuie să ne ascundem că nu vom avea această dezbatere. Nu este momentul să discutăm în acest moment că va fi introdusă mâine impozitarea progresivă dacă ar fi agreată de coaliție. Nu trebuie să ne ascundem de faptul că toate instituțiile financiare internaționale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă”, spune Adrian Câciu.

Întrebat ce înseamnă perioadă medie, ministrul de Finanțe a spus că este vorba de „trei-cinci ani”.

Cota unică de impozitare este cea mai prietenoasă formulă fiscală, declara la RFI purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

„Nu se pune problema renunțării la cota unică, pentru că PNL este cel care a introdus-o și care o susține în continuare. Cota unică a fost un instrument și este în continuare care a funcționat, a funcționat în realitate, în economie, acolo unde contează, este cea mai prietenoasă formulă fiscală, dacă putem să spunem așa, atât pentru cetățeni, cât și pentru firme. Colectarea unei cote mai mici și unice la nivel de economie a adus mult mai mulți bani la buget decât această impozitare progresivă”, afirmă Ionuț Stroe.

El consideră că impozitarea progresivă dorită de PSD este „o iluzie”.

PNL exclude orice fel de impozitare progresivă, spunea marți vicepreședintele PNL, Alina Gorghiu.

„Poziția PNL este că exclude orice fel de impozitare progresivă, motiv pentru care suntem în continuare partidul care protejează mediul privat, antreprenorii privați, angajații din sistemul privat și nu considerăm că ei trebuie pedepsiți în vreun fel. În același timp, nu spunem nu reducerii unor cheltuieli în sistem public, care nu sunt justificate, însă această analiză va trebui făcută în Guvern, de către fiecare minister în parte”, spune Alina Gorghiu.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: caciu impozitare progresiva
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri