Isprava petrecându-se de Ziua Micii Uniri, la Iași,adică acolo unde, cu 167 de ani în urmă, Mihail Kogălniceanu i se adresa lui Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul alegerii ca domn al Moldovei-moment decisiv în pregătirea actului Unirii Principatelor- cu încredințarea că <<prin dreptatea Europei,prin desvoltarea instituțiilor noastre, prin simțămintele tale patriotice, noi putem ajunge la acele timpuri glorioase ale nației noastre când Alexandru cel Bun le zicea ambasadorilor din Bizanț că România nu are ocrotitor decât pe Dumnezeu și sabia sa.>>
Pentru ca, acum, Președintele României, cel care potrivit Constituției, reprezintă statul român și este garantul independenței naționale,al unității și al integrității teritoriale a țării, să spună, fără să clipească, asemenea vorbe necugetate.
Că domnul Klaus Werner Iohannis nu a făcut decât să mai dea încă un motiv de discuții, nu prea măgulitoare pentru persoana sa, asta este o chestiune care îl privește direct și personal. Dar, atunci când lansează asemenea aberații în calitate de președinte al tuturor românilor, de garant al independenței noastre naționale, lucrurile iau o altă întorsătură. Așadar, pe președintele Klaus Iohannis nu îl deranjează câtuși de puțin faptul că este considerat <<sluga>> unei mari puteri, contează numai să nu fie considerat <<al rușilor>>. Și noi, naivii, care îl consideram a fi, în primul rând, un președinte << în slujba tuturor românilor>>, adică un apărător și promotor al Interesului nostru Național…
Iar dacă la cele de mai sus adăugăm și faptul că o asemenea nefericită zicere poate aduce o nedorită atingere însăși ideii de relații sincere și corecte care s-au statornicit și se dezvoltă între Statul Român și Statutelor Unite ale Americii, relații pe care, admițând că <<este omul americanilor>>, președintele Klaus Iohannis le pune într-o lumină falsă, profund jignitoare pentru fiecare dintre cei doi parteneri, atunci avem o mai clară reprezentare asupra proporțiilor gafei. Am folosit intenționat acest calificativ, știută fiind vorba clasicilor că o gafă este mai mult decât o crimă…
Desigur, aceste rânduri, scrise la câteva zile după ce, la Iași, s-a petrecut acea stânjenitoare secvență, pot să pară cumva exagerate sau tendențioase, dacă ne gândim la faptul că ele nu au stârnit prea multe și prea apăsate reacții în spațiul public. Sincer să fiu, ușurința cu care s-a trecut peste schimbul de replici de la Iași nu este și nici nu trebuie să fie un motiv de liniște pentru domnul președinte. Dimpotrivă, faptul că multă lume nu a mai simțit nevoia să reacționeze la enormitatea emisă de către Klaus Iohannis reprezintă, mai degrabă, un semnal, câtuși de puțin încurajator, că din ce în ce mai puțini sunt cei care mai dau prea multă importanță la ceea ce domnia sa consideră de cuviință să ne spună.
A mai fost, totuși, ceva care a stârnit ceva vâlvă și nemulțumire în anumite cercuri ale societății civile. Este vorba despre căciula pe care a purtat-o, la Iași, domnul președinte. Părerile sunt împărțite, unii zicând că aduce leit cu acea căciulă pe care o purta Nicolae Ceaușescu, alții, mai puțin predispuși la politizarea subiectului, certându-l pentru că poartă ceva confecționat după sacrificarea unei vietăți nevinovate provenind din fauna scumpei noastre patrii.
În consecință, rămâne să alegem și să spunem clar ce ne-a supărat mai mult și mult, în ziua de 24 ianuarie 2016, la președintele Klaus Iohannis: căciuleala sau căciula?