Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cadou de Crăciun și controale cât cuprinde ANAF

Cadou de Crăciun și controale cât cuprinde ANAF

de Valentin Gros    |   

Ziua de 25 Decembrie va avea anul acesta o nouă semnificație, pentru că atunci se va pune punct facilităților acordate companiilor în vederea combaterii efectelor crizei generate de pandemie, parlamentarii având în lucru o nouă extindere a termenelor. Pe de altă parte, ANAF s-a gândit că nu doar românii bogați sau cu cazier fiscal încărcat merită luați la întrebări, ci și aceia cu venituri mai modeste și conștiincioși în achitarea taxelor.

 

 

Parlamentarii au decis să facă firmelor un cadou de Crăciun. O facilitate adoptată în martie, care avea inițial ca termen-limită 25 iunie, a fost ulterior prelungită până la 25 octombrie, iar acum a intervenit o nouă prelungire, până la 25 decembrie. Conform reglementării, companiile pot amâna unele obligații de plată fără riscul ca Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să le aplice executări sau popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități. Proiectul, având ca scop sprijinirea mediului de afaceri, a fost adoptat de Senat și trimis către Camera Deputaților. Printre altele, conform actului normativ, se suspendă sau nu începe executarea silită, prin somație și prin valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală.

 

Echipe mai puternice

 

În timp ce companiile beneficiază de un răgaz până la iarnă, românii, chiar și cei cu venituri modeste, se pot pregăti pentru vizita Fiscului. Ordinul președintelui ANAF ”privind competența de exercitare a verificărilor situației fiscale personale și activităților preliminare acesteia” a intrat recent în vigoare. Al doilea articol al ordinului spune că verificarea situației fiscale a contribuabililor va fi făcută atât de Direcția generală de control, cât și de serviciile de verificări fiscale din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, iar al treilea articol arată că aceste două organe fiscale au competențe de verificare pe teritoriul întregii țări. „În traducere, ceea ce vrea Fiscul să spună printre cuvinte este că tocmai și-a întărit echipele de control persoane fizice și că va pune accentul pe verificarea preliminară, ceea ce va duce la creșterea numărului de persoane controlate care au fost deja selectate în baza unei analize preliminare îmbunătățite”, a declarat Mihaela Mitroi, partener la compania de servicii profesionale EY.

 

Ne putem aștepta ca acei contribuabili care ar putea face subiectul unei verificări fiscale să devină din ce în ce mai numeroși, să nu mai facă parte doar din rândurile persoanelor cu averi de peste 25 de milioane de euro sau al celor cu risc fiscal crescut, ci să fie, în fapt, orice persoană care și-a determinat singură impozitul și contribuțiile sociale prin Declarația Unică

Mihaela Mitroi, partener EY

 

Ce aduce Moșul sub brad

Proiectul adoptat de Senat prelungește, de la 25 octombrie până în ziua de Crăciun, datele limită pentru o serie de operațiuni pentru firme, după cum urmează:

  • declararea și plata impozitului specific aferent primului semestru al anului 2020
  • plata obligațiilor fiscale amânate
  • rambursarea de TVA cu control ulterior
  • termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită se suspendă sau nu începe să curgă până la 25 decembrie
  • termenul contribuabilului de a cere restituirea creanțelor fiscale se suspendă sau nu începe să curgă până la 25 decembrie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri