Consumul regulat de cafea a fost asociat cu numeroase beneficii pentru sănătate, însă un studiu restrâns sugerează că acest obicei zilnic are un efect mult mai profund asupra metabolismului decât se credea anterior.
Cercetarea, efectuată pe 47 de persoane adulte care obişnuiau să bea cafea în mod regulat, a descoperit că o cantitate importantă de cafea consumată zilnic - între patru şi opt ceşti pe zi - a afectat nivelurile a peste o sută de metaboliţi din sânge. Metaboliţii reprezintă o gamă largă de produşi intermediari ai metabolismului, nivelurile acestor substanţe fiind influenţate de consumul de alimente sau de băuturi.
Oamenii de ştiinţă au anticipat mare parte dintre efectele constatate, însă unele dintre ele i-au surprins. Spre exemplu, consumul de cafea a determinat o scădere a nivelurilor anumitor metaboliţi asociaţi cu sistemul endocannabinoid - acelaşi care este influenţat de marijuana. Această reducere este opusul a ceea ce se întâmplă când o persoană consumă marijuana, au notat cercetătorii.
Nu este clar deocamdată ce presupune acest lucru pentru sănătatea organismului, însă numeroase studii au descoperit că persoanele care beau regulat cafea prezintă un risc mai mic de a dezvolta anumite afecţiuni în comparaţie cu cele care nu consumă această băutură, a explicat Marilyn Cornelis, profesor-asistent de medicină preventivă în cadrul Facultăţii de Medicină Feinberg de la Universitatea Northwestern din Chicago. Printre potenţialele beneficii se numără un risc mai mic de a dezvolta boala Parkinson, diabet, scleroză multiplă şi anumite tipuri de cancer.
Printre efectele care i-au surprins pe cercetători s-au numărat modificări ale anumitor metaboliţi asociaţi cu anumiţi hormoni, precum testosteronul şi estrogenul, dar şi metabolismul acizilor graşi.Nu este clar dacă aceste modificări au implicaţii asupra sănătăţii. AGERPRES