Jurnalul.ro Cultură Caligula, cel mai dezmățat împărat din istoria Romei

Caligula, cel mai dezmățat împărat din istoria Romei

de Florian Saiu    |   

Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus (31 august 12 d.Hr., Anzio - 24 ianuarie 41 d.Hr., Roma), cunoscut mai degrabă grație poreclei - Caligula/ Cizmuliță - , a domnit vreme de patru anotimpuri la Roma, fiind asasinat la doar 29 de ani. Excesele paroxistice au fost emblema acestui roman molestat încă din copilărie de propriul unchi, împăratul Tiberiu.

Analele de pe Tibru au consemnat date contradictorii (și scandaloase) despre Caligula. În ciuda acestui neajuns i-am putea da credit lui Suetoniu, istoricul care a prins în medalioanele închinate imperatorilor romani („Viața celor 12 cezari”) informații mai credibile. De pildă, pare un adevăr (cultural) deja acceptat că nefericitul Caligula, căruia Tiberiu îi otrăvise tatăl și-i executase mama și doi frați mai mari, ar fi fost abuzat sexual de propriul unchi vreme de șase ani pe Insula Capri, unde augustul Tiberiu se retrăsese pentru a se deda plăcerilor carnale extravagante. 

 

Un inel smuls de pe deget

 

Se spune că puștiul care-și căpătase porecla în primii ani de viață, când mărșăluia alături de legionari și de tatăl său în Germania, era sodomizat zilnic de stafiditul și crudul Tiberiu, ritual care i-a zdruncinat din temelii demnitatea și respectul de sine. În preajma morții călăului care-i ucisese definitiv copilăria, Caligula n-a mai avut - s-a vehiculat - răbdare. Pentru că bătrânul de 79 de ani se agăța cu ultimele puteri de viață, nepotul l-ar fi sufocat cu o pernă. I-a smuls inelul de pe deget când încă respira și a înșfăcat puterea supremă. Nu a batjocorit amintirea defunctului, ba chiar i-a organizat funeralii potrivite rangului. 

 

Ahtiat după luptele între gladiatori

 

După șase luni de domnie echilibrată Caligula a scăpat însă din lesa normalității, dezvelindu-și  apucăturile stranii. Și nu oricum, ci în public, în fața a zeci de mii de cetățeni ai Romei! În timpul luptelor cu gladiatori lui Iuliu Cezar îi plăcea să-și arate disprețul citind documente, iar lui Tiberiu nici măcar nu-i trecea prin cap să-și facă apariția în tribune. Nepotul său, în schimb, adora să conducă sângeroasele spectacole. „Caligula era foarte mândru de mădularul său și-i plăcea să-l etaleze în public. Folosea așadar jocurile mortale drept prilej de expunere. Deseori - consemna biograful Nigel Cawthorne în lucrarea „Viața amoroasă a împăraților romani (Corint, 2005), Caligula era nevoit să-și scoată în grabă degetul mare sau chiar pumnul din anusul vreunui catamit din Mesopotamia - o parte a lumii în care elasticitatea anală era prețuită în mod deosebit - pentru a dărui sau lua, printr-o simplă mișcare a mâinii, viața gladiatorilor”. O imagine dură, nu? 

 

Altar pentru Drusilla

 

Și asta nu era nimic în comparație cu următoarea! „Caligula s-a fălit deschis cu relația incestuoasă pe care o întreținea cu Drusilla, sora sa preferată pe care o deflorase în fața Antoniei, bunica lor - mai nota Cawthorne. Când a devenit împărat, cei doi au trăit împreună ca amanți, cu toate că ea era căsătorită. Caligula era deseori văzut mergând călare prin cartierele promiscue ale Romei alături de Drusilla, masturbându-se cu o mână în timp ce cu cealaltă azvârlea monede de aur spre calici”. Mai mult: „Era atât de mândru de legătura lui cu Drusilla încât a dispus construirea unui mic amfiteatru pentru a o celebra. Cu public plătitor de bilet, bineînțeles. Contra unei sume modeste, plebeii puteau urmări cum el își sodomiza sora pe o scenă turnată în aur. Se spune că ea participa de bunăvoie la acele acte”.    

 

Orașul pierzaniei

 

Dereglat psihic, Caligula nu s-a oprit însă la aceste reprezentații grotești. Probabil plictisit de banalitatea derivată din repetiție, el a inclus în show mai mulți bărbați dotați. Primul a fost gladiatorul său preferat, Superbus, o namilă originară din munții Marocului, apoi a recurs inclusiv la romani de obârșie nobilă. „În timp ce el făcea sex anal cu Drusilla, unul dintre acești parteneri îl sodomiza la rândul lui pe împărat. E de notorietate mărturia lui Valerius Catullus, fiul unui consul, care a susținut că a făcut sex anal cu Caligula de atât de multe ori într-o zi, încât se simțea epuizat”. Șocant, nu?

 

Ațâțarea vrăjitorilor

 

Comportamentul deviant al cezarului i-a uluit până și pe alunecoșii senatori romani. Oracolele și prezicătorii au început să murmure, îmboldiți cu bani de aristocrați, că incestul public imperial va atrage asupra Romei ruina. Tânguielile vrăjitorilor au coincis cu îmbolnăvirea lui Caligula, care, deloc intimidat de ostilitatea tot mai crescută a patricienilor, când s-a ridicat de pe patul de suferință a judecat sumar și a executat mai mulți nobili, pe care i-a acuzat în prealabil de înaltă trădare. Le-a confiscat averile și a dat din nou undă verde jocurilor, petrecerilor și dezmățului. 

 

Pedeapsă cruntă pentru două surori

 

De menționat că în tăvălugul atroce al reglărilor de conturi, au fost târâte și celelalte două surori ale lui Caligula, Agrippina și Livilla. Suspecte în ochii augustului lor frate de uneltiri împotriva împăratului, acesta le-a lăsat pe stradă, la cheremul mulțimii. „Vreme de cinci zile - scria Nigel Cawthorne citând cronicile antice -, oricine, inclusiv leproșii, cerșetorii și ologii au avut voie să le folosească pentru orice act sexual doreau, în ciuda faptului că Agrippina era deja însărcinată. În fața palatului s-a înălțat un cort pentru a le găzdui pe cele două nefericite femei, iar o comisie imperială a consemnat durata fiecărui act și alte detalii”. 

 

Maraton amoros

 

S-au format cozi, iar la final, când s-a făcut bilanțul acestui frapant maraton sexual, membrii comisiei au anunțat cifrele. Una, cea mai importantă, era de-a dreptul zdrobitoare: în cinci zile, cele două patriciene romane fuseseră siluite de 7.000 de ori în total! Asta însemna - potrivit estimărilor lui Cawthorne - 30 de acte sexuale pe oră pentru fiecare femeie sau aproape unul la fiecare două minute - deși probabil că fiecare dintre surorile împăratului a satisfăcut și câte doi bărbați în același timp. Cruntă răzbunare între frați! 

 

Moartea preferatei

 

Nici Drusilla, sora favorită, n-a avut o soartă mai bună. Când a murit, la doar 23 de ani, medicii au pus un diagnostic poate deloc surprinzător: exces de sex, epuizare. „Ea tocmai încheiase o orgie de 23 de ore cu Caligula și șapte tineri aduși din Caesariensis (astăzi în Algeria). Împăratul i-a ocărât pe doctori pentru că n-au reușit s-o salveze, apoi a întreținut raporturi sexuale cu cadavrul Drusillei. După care a zeificat-o!” Dispariția Drusillei, care absorbea, se pare, mare parte din energia negativă a împăratului, a rupt zăgazurile șubrede ale caracterului lui Caligula. Au urmat omoruri, jafuri, violuri, abuzuri și cruzimi inimaginabile.

 

 

Atenție, se fură mireasa!

 

Caligula și-a îndreptat din nou atenția către cele două surori pe care le năpăstuise, Agrippina și Livilla. Le-a luat ca amante, dar le oferea și sclavilor din anturajul său desfrânat. Le-a căsătorit, apoi, după nuntă, le-a dus la palat, avertizându-i pe soții buimăciți să nu comenteze. N-a ezitat, ulterior, să facă sex cu ele chiar în fața acestora. Într-un final, ghinioniștii încornorați au fost exilați. „Caligula - comenta biograful Nigel Cawthorne - a întreținut relații sexuale cu orice bărbat sau femeie care-i cădea cu tronc. Nimeni n-avea curaj să-l înfrunte sau să-l refuze”. 

 

Pe urmele lui Romulus

 

La nunta lui Caius Piso cu Livia Orestilla, Caligula a răpit mireasa. Conform istorisirii lui Suetoniu, el i-ar fi spus lui Piso: „Ia-ți mâinile de pe soția mea!”, apoi ar fi dus-o pe Livia la el acasă. A doua zi a anunțat că-și luase o soție exact așa cum procedaseră Romulus și Augustus. Caligula făcea aluzie la răpirea și violarea sabinelor și la modul în care primul împărat se însurase, luând nevasta, tot Livia pe numele ei, din casa bărbatului ei cu forța. După doar câteva zile, Caligula s-a săturat însă de Livia Orestilla. A divorțat rapid, dar nici n-a lăsat-o să-și trăiască liniștită viața. La doi ani după despărțire a exilat-o, gelos că Livia reluase idila cu Piso. 

 

Înnebunit de femeia-bărbat

 

Înlocuitoarea perfectă pentru mult iubita Drusilla a fost o femeie cu șapte ani mai mare decât Caligula, care avea trei copii și care trecuse deja prin cinci căsătorii. Caesonia nu era nici vreo frumusețe, nici vreo prospătură, doar că era renumită pentru lascivitatea ei. „Lui Caligula îi plăcea s-o etaleze goală în fața prietenilor, la banchete. Din câte se pare, dezbrăcată, Caesonia avea o înfățișare masculină, exact motivul pentru care o plăcea efeminatul împărat. Când aceasta a rămas însărcinată, Caligula n-a ezitat s-o ia de nevastă, transformând-o în cea de-a patra soție”, relata Nigel Cawthorne. 

 

Și-a venit și răzbunarea...

 

Caligula a sfârșit asasinat de cei doi prefecți ai gărzii pretoriene, Cornelius Sabinus și Cassius Chaerea. Pe primul îl umilise public declarând că soția lui nu-i bună la pat, după ce o violase sălbatic. Pe al doilea - care avea o voce pițigăiată - îl batjocorea zilnic obligându-l să-i sărute degetul mijlociu.

 

Vrrrrr, în latrină!

 

În 40 d. Hr. Caligula a organizat în Lugdunum (azi Lyon, Franța) un concurs de oratorie la care pedeapsa pentru învinși a constat în aruncarea într-o mare latrină. Din cauza bâlbâielii native, de această umilință a avut parte și unchiul său Claudiu, cel care avea să-i succeadă lui Caligula pe tronul Romei.

2011 de ani se vor fi împlinit pe 31 august 2023 de la nașterea lui Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, aka Caligula

Caligula s-a fălit deschis cu relația incestuoasă pe care o întreținea cu Drusilla, sora sa preferată pe care o deflorase în fața Antoniei, bunica lor”, Nigel Cawthorne, istoric

 

29 de ani avea Caligula când a fost asasinat de cei doi prefecți ai gărzii pretoriene, Cornelius Sabinus și Cassius Chaerea 

 

4 ani a rezistat Caligula pe tronul Romei, între 37 d.Hr. și 41 d. Hr.

 

Caligula era deseori văzut mergând călare prin cartierele promiscue ale Romei alături de Drusilla, masturbându-se cu o mână în timp ce cu cealaltă azvârlea monede de aur spre calici”, Nigel Cawthorne, istoric 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: caius iulius caesar roma excese
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri