Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Călătorie pe urmele florei din Munții Hercinici

Călătorie pe urmele florei din Munții Hercinici

de Diana Scarlat    |   

O excursie în Munţii Măcinului, din nordul Dobrogei, este bine-venită în această perioadă. În această parte mai puțin cunoscută a României, vizitatorii descoperă multe posibilități de a se întâlni cu minunile naturii și cu tezaurul cultural al comunităților de români, aromâni, meglenoromâni, ucraineni, ruși lipoveni, turci, tătari, greci și chiar italieni din această zonă cu tradiție multiculturală seculară. Așa cum Delta Dunării este unică prin biodiversitate, ca Rezervație a Biosferei, partea continentală a județului Tulcea oferă unicitatea Munților Hercinici, cei mai vechi din Europa.

 

În Parcul Național Munții Măcinului, călătorul descoperă specii dintre cele mai rare de plante și păsări. Traseele turistice din Munţii Măcinului își așteaptă turiștii cu foarte multe vestigii istorice, formaţiuni carstice aflate încă în cercetare şi drumeții montane. Zona continentală este unică și prin diversitatea gastronomiei, dar și prin vinurile dobrogene. Vizitatorii se pot caza la pensiunile din localităţile Greci, Luncaviţa sau Nifon, unde sunt pensiuni de mici dimensiuni, perfecte pentru grupuri restrânse, cu trei până la cinci camere. Cele mai mari pensiuni și cabane au până la zece camere duble. Pentru iubitorii de drumeții sunt multe trasee marcate. Există și traseu de cicloturism, împărțit în zece porțiuni, foarte lung și diversificat. 

 

Traseele din Munții Măcinului

 

Pentru iubitorii de călărie este și un traseu ecvestru. Restul traseelor sunt tematice, cele mai frecventate fiind Niculiţel, Valea Jijilei și Greci (denumit „Poveştile Măcinului”). Traseul tematic de la Greci se adresează tuturor categoriilor de turişti, având dificultate medie. Punctul de plecare este în localitatea Greci, se intră în parc, pe Valea Racova, se urcă pe Dealul cu Drum, spre vârful Cartalu, pe care îl ocoleşte prin dreapta, coboară pe un promontoriu în Valea Ditcova, descriind o potcoavă cu ieşire în pajiştea stepică de la poalele munţilor şi se continuă pe limita parcului până în apropierea locului de intrare. Celelalte trasee sunt Troesmis, Cocoş, Dealul Consul-Floreşti, Culmea Pricopanului, Vârful Crapcea, Ţuţuianu, Dealul cu Drum, Cozluc şi Valea Vinului, toate marcate şi verificate de rangerii parcului. Unul dintre cele mai frumoase trasee montane din această zonă este Cozluk, marcat cu punct roşu, cu o lungime de 16 kilometri. Porneşte din localitatea Greci, unde se află şi Centrul de Vizitare al Parcului Naţional, mergând spre Păşunea Crucele - Valea Cozluk - Valea Radului - Teiul Strâmb - Baia de Aramă - Pietrele Lacului - Vf. Conaciu - Valea Plopilor - Pietrele Mariei, cu întoarcere la Greci.

 

Ecosistemul impune reguli stricte

 

Și pe traseele din Munții Măcinului, la fel ca în Delta Dunării, turismul se face controlat, pentru a nu afecta ecosistemul, într-o zonă cu un vast tezaur natural, geologic, botanic, zoologic, dar şi arheologic şi carstic. Pe teritoriul Parcului Naţional Munţii Măcinului există una dintre cele mai vechi rezervaţii din ţara noastră, „Valea Fagilor”, unde pot fi admirați fagul tauric şi fagul oriental. Flora de aici este unică în Dobrogea şi asemănătoare făgetelor din Crimeea. Parcul are şi de cel mai bine dotat centru de vizitare şi informare turistică.  


Rangerii care pot ghida grupurile de turiști pe traseele din cei mai vechi munţi ai României sunt la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Munţii Măcinului, înființat de Administrația Parcului. 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri