Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și-a actualizat recomandările ca răspuns la focarele nou apărute în Africa. Potrivit acestuia, și alte continente, inclusiv Europa, se pot aștepta la apariția unor cazuri.
„Ca urmare a răspândirii rapide a acestui focar în Africa, ECDC a crescut nivelul de risc pentru populația generală din UE/SEE și pentru călătorii în zonele afectate. Datorită legăturilor strânse dintre Europa și Africa, trebuie să fim pregătiți pentru mai multe cazuri importate”, a declarat Pamela Rendi-Wagner de la ECDC.
Un caz de Mpox a fost depistat și în Suedia, după ce o persoană a fost infectată în timpul unei șederi într-o zonă din Africa în care boala se răspândește.
ECDC recomandă autorităților de sănătate publică să planifice și să se pregătească pentru detectarea rapidă a oricăror alte cazuri care ar putea ajunge în Europa.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat recent Mpox, cunoscută ca și variola maimuței, drept o urgență globală.
(sursa: Mediafax)