În limbaj bisericesc, „sobor” înseamnă „adunare de oameni” și are o dublă semnificație. Pe de o parte, este chemarea către credincioși să se adune în cinstea Maicii Domnului, pe de alta, amintește că Fecioara Maria se află proslăvită în mijlocul tuturor sfinților din ceruri. Adunarea pământească devine astfel o împreună-prăznuire cu cetele îngerilor și sfinților.
Sărbătoarea vine după Crăciun, când s-a prăznuit Taina prin care Maica Domnului unește pentru veșnicie omenirea cu Dumnezeu, născând ca mamă pe Domnul Hristos.
Sfântul Nicodim s-a născut în satul Prilep, într-o familie înstărită de aromâni. Deși părinții doreau să-l așeze în dregătorii, tânărul s-a lepădat de averea părintească și a fugit la Sfântul Munte, unde a fost tuns călugăr. Cunoștințele sale despre învățăturile dumnezeiești l-au propulsat rapid: a devenit diacon, apoi egumen și staret.
La chemarea cneazului Lazăr, a părăsit Athosul și a venit în țara sa. I s-a propus chiar demnitatea de patriarh al Bisericii sârbești, dar s-a considerat nevrednic. În timpul domniei voievodului Vlaicu a trecut Dunărea și a zidit mănăstirea Vodița, prima așezare mănăstirească temeinică cu dovezi documentare din Țara Românească.
Ulterior, căutând un loc de liniste pentru rugăciune, a ridicat mănăstirea Tismana, acolo unde apa cade cu zgomot de la înălțime. Numărul ucenicilor a crescut constant, iar Sfântul i-a învățat pe toți cu blândețe, călăuzindu-i spre împlinirea voii lui Dumnezeu.
Venirea Sfântului Nicodim în Țara Românească a coincis cu frământările teologice de la Athos legate de „rugăciunea minții”. Dar aici a găsit un loc prielnic lucrării duhovnicești. Schimbul de scrisori cu patriarhul bulgar Eftimie de la Târnova arată că Nicodim lupta împotriva rătăcirii bogomililor, sectă din Bulgaria care pătrundea în Țara Românească. El și mănăstirea sa erau ca o oaste de apostoli ai dreptei credințe.
A slujit sub patru domnitori - Vlaicu, Radu, Dan și Mircea - fiind cinstit de toți. Un scriitor din vremea sa îl descria drept „bărbat cinstit și sfânt, tare în cărți și mai tare la judecată, întemeietor de mănăstiri, puternic la rugăciune și luptător pentru dreapta credință”.
A murit la 1406, pe 26 decembrie, fiind înmormântat la Tismana. Trupul său a rămas nestricăcios și a fost așezat într-o raclă, dar din pricina tulburărilor vremurilor, sfintele moaște au fost ascunse în locuri tainice și li s-a pierdut urma.
De la Sfântul Nicodim au rămas mănăstirea Tismana și Tetravanghelul scris în limba slavonă, chiar de mâna sa.