Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox. 30 august 2023. Obiceiuri de Sf. Alexandru. Rugăciune făcătoare de minuni

Calendar ortodox. 30 august 2023. Obiceiuri de Sf. Alexandru. Rugăciune făcătoare de minuni

de Redacția Jurnalul    |   

În ziua de 30 augutst, credincioșii creștin-ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Alexandru.

Acesta s-a născut în anul 244 în Calabria. Părinții săi au fost Gheorghe și Vriena. Ei credeau în Isus Hristos așa că Alexandru a crescut în dragoste față de Mântuitor. A ales să triască pustnic, în post și rugăciune, încă din tinerețe. Apoi a plecat în Grecia împreună cu doi ucenici, Vitalie și Nichifor, iar apoi la Bizant, unde păstorea Sfântul Mitrofan, care l-a hirotonit vicar în anul 314, pentru a-l ajuta cu sarcinile arhierești, scrie wowbiz.ro.

Sf. Alexandru a mers la Sinodul Ecumenic ogranizat de Împăratul Constantin cel Mare, în anul 325, pentru a apăra dreapta credință. După moartea Sfântului Mitrofan, Sfântul Alexandru a preluat scaunul arhieresc. A ajutat mulți oameni să aleagă dreapta credință și a murit la 98 de ani, în anul 337. 

MinunileSf. Alexandru

Dar Sf. Alexadnru a făcut și minuni. După ce a ajuns pe scaunul arhieresc i-a ajutat pe oameni cu problemele lor. Le-a spus să-și aleagă un reprezentant cu care să discute despre nevoile pe care le au. Așa că oamenii au ales dar acesta i-a spus: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, iți poruncesc sa taci”. În acel moment i s-a legat limba filosofului și a rămas mut. Această minune i-a determinat pe unii să fugă iar pe alții să creadă în Isus Hristos. 

O altă minune s-a întâmplat când ereticul Arie a vrut să-l omoare. Cu o seară înainte, Alexandru s-a rugat să nu poată intra necredinciosul în biserică. Când Arie a intrat în curtea lăcașului de cult, a simțit o durere în corp și a crăpat. 

Obiceiuri

Axceastă zi este una de împăcare cu persoanele cu care te-ai certat. 

În unele regiuni din țară se prepară bucate speciale, mai ales dulciuri. 

Sunt sărbătorriți cei care poartă numele Alex, Alexandru, Alexandra, Alexia, Sandra. Aceștia nu trebuie să muncească în gospodărie. 

Persoanele cu numele sfântului sunt puternice și ambițioase. 

Rugăciune făcătoare de minuni 

O, intru tot lăudate, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al bătrâneților, întreaga ințelepciune a povățuirii tinerilor, povățuitorul pruncilor, lauda a tot poporul și cununa Bisericii, pe tine te lăudam, căci minunata s-a arătat viața ta pe pasant.

Din vremea tinereților tale ai iubit pe Domnul mai mult de-at orice pe lume, de împresurăril e diavolești ai izbăvit pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale și cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor păgâni.

Dăruiește-ne vindecări neputințelor noastre, sfinte Ierarhe, arata-ne minune dumnezeiasca, fericite, nouă, celor ce alergam la tine cu căldura, izbăvește-ne de tot necazul și năvălirea.

Ca cel ce cu îndrăzneală păzești turma lui Hristos de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți și pe cei ce scapă sub adăpostirea ta îi aperi de năvălirea lor, Alexandre preafericite, și pe noi, care suntem înviforați de ganguri și de lucruri necuvioase, izbăvește-ne.

Tu ești pastorul cel bun, sfinte ierarhe Alexandre, care turma ta ai povățuit-o către pășune duhovnicească și din izvorul raiului ai adăpat-o pe dansa, invadând-o să bante lui Dumnezeu: Aliluia!

O, pastorul prea bun, cu umilința dintru adâncul inimii ne rugam: auzi-ne pe noi care, aducând aceasta putina rugăciune din învăpăierea sufletelor noastre, cădem către tine;

Fii mijlocitor către Prea-milostivul Dumnezeu ca să stingă cugetele viclene ale vrăjmașilor noștri și să ne izbăvească de toată nevoia și necazul care tulbură odihna și liniștea vieții noastre. Amin.

Subiecte în articol: sfantul alexandru rugaciune minuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri