Jurnalul.ro Ştiri Politică Călin Popescu Tăriceanu o radiografiază pe Kovesi: mediocră profesional, slugarnică și duplicitară

Călin Popescu Tăriceanu o radiografiază pe Kovesi: mediocră profesional, slugarnică și duplicitară

de Ion Alexandru    |   

Reacție explozivă a liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unei emisiuni televizate, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, 17 din cele 22 de state membre UE au votat, în COREPER, pentru susținerea candidaturii Laurei Codruța Kovesi în vederea preluării funcției de procuror-șef al Parchetului European. În opinia sa, Kovesi este o persoană caracterizată de „mediocritate profesională, de slugărnicie și de duplicitate, fiind o persoană care a favorizat acțiunea forțelor oculte asupra justiției și interferența lor în justiție”.

 

„La nivelul unora din țările din Uniunea Europeană se dă dovadă de surzenie și de orbire”, a declarat, fără ezitare, Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unei emisiuni de la Digi 24. „Dacă, după ce doamna Kovesi a reușit, cu un efort remarcabil, să distrugă încrederea în justiția din România, cei din Occident nu văd acest lucru, atunci e posibil să constate, la un moment dat, efectele numirii unei astfel de persoane”. A arătat acesta. Liderul ALDE este de părere că „alegerea doamnei Kovesi pentru a fi noul șef al Parchetului European reprezintă o lecție, în sensul prost, care ni se dă în legătură cu modul în care înțelege Uniunea Europeană să facă lucrurile. Nouă ni s-a cerut permanent ca în instituțiile care țin de justiție să fie selecții riguroase de oameni de calitate, profesional bine pregătiți. Acum, ce vedem? Că, de fapt, ni se arată, așa, frumusețea în toată splendoarea ei, că nu contează calitățile profesionale, CV-ul, priceperea sau experiența, ci contează jocul politic. Nouă ni se spunea: «Nu faceți interferență politică în justiție», dar ceea ce s-a întâmplat acum este o dovadă clară că lucrurile stau invers. Iar nouă ni se dau lecții în continuare și primim demonstrația dublului standard care ni se aplică. Nu sunt încântat de alegerea doamnei Kovesi, pentru că suntem priviți ca înghițind astfel de duble măsuri și îi văd pe unii chiar fiind tentați să aplaude acest lucru”.

 

A intrat cu bocancii peste Constituție

Fostul președinte al Senatului subliniază că Laura Kovesi a fost sancționată de două ori de Curtea Constituțională. „Prima dată pentru încălcarea principiului fundamental al separației puterilor în stat, iar a doua decizie a sancționat-o pentru faptul că nu a vrut să se prezinte la audierile din fața Parlamentului, sfindând astfel instituția fundamentală - Legislativul”. Tăriceanu atrage atenția că CCR a sancționat acțiunile ei, nu pe ea, ca persoană. „Ea a fost titularul acestor acțiuni. Ea a demarat anchetele împotriva membrilor Guvernului, neavând voie să o facă; ea a fost invitată la audieri la Parlamentul României și a refuzat să vină. Curtea Constituțională, în ambele situații, a arătat că doamna Kovesi are o vină. Este o chestiune de abecedar juridic. Ea, în calitate de procuror de rang înalt, trebuia să știe care sunt principiile constituționale și să le respecte. Nu să intre cu bocancii peste ele și abia pe urmă să vină cineva să o tragă de mânecă și să-i spună că nu e voie. Este grav dacă, la nivelul ăsta, trebuie să îndrepte lucrurile Curtea Constituțională. Pentru mine, cel puțin, aceste acțiuni care au vizat-o au conturat foarte clar profilul ei profesional”, a adăugat liderul ALDE.

 

Vieți și cariere distruse

Tăriceanu nu a omis să amintească nici de abuzurile care au avut loc în sistemul judiciar, „abuzuri patronate de DNA, cu oamenii lor de la celebrele «unități de elită» de la Prahova, Bihor sau Brașov, iar doamna Kovesi îi acoperea pe toți”.

„Sunt oameni care a avut de-a face cu sistemul patronat de Kovesi care au rămas marcați pe viață. Au fost achitați, găsiți nevinovați. Mulți au rămas, la rândul lor, marcați, în sensul că viața lor de familie a fost distrusă, la fel ca și viața lor personală sau profesională. Acest lucru demonstrează că, la noi, lupta anticorupție s-a derulat cu abuzuri pe scară largă, încălcând legea. Eu nu am mai auzit niciun caz de țară din Europa în care să se practice aceste sisteme cu protocoale secrete, în care doamna Kovesi a avut un rol esențial. Aceste protocoale secrete au permis celor din servicii să facă acte de poliție judiciară. Ceea ce nu este permis în nicio țară”, a concluzionat Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul șef al Senatului: „În Uniunea Europeană, nu contează calitățile profesionale, CV-ul, priceperea sau experiența. Ci contează doar jocul politic”

 

 

Subiecte în articol: calin popescu tariceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri