Jurnalul.ro Ştiri Locale Câmpia Turzii: Dosar penal pentru un bărbat care a sunat la 112 să anunțe că e infectat cu coronavirus

Câmpia Turzii: Dosar penal pentru un bărbat care a sunat la 112 să anunțe că e infectat cu coronavirus

Un bărbat de 54 de ani din Câmpia Turzii a sunat la 112 și a anunțat că este infectat cu COVID-19, polițiștii întocmind pe numele acestuia un dosar penal pentru comunicare de informații false, după ce au constatat că afirmațiile nu sunt adevărate, informează corespondentul MEDIAFAX.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

”Poliția municipiului Câmpia Turzii s-a sesizat din oficiu în cazul unui bărbat de 54 de ani din Câmpia Turzii care a sunat la serviciul de urgență 112 și a mințit, spunând că este infectat cu noul virus COVID -19. În urma verificărilor, organele de cercetare penală ale Poliției Câmpia Turzii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii privind comunicarea de date și informații false. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj”, a spus Abrudean.

Bărbatul respectiv riscă între 1 și 5 ani închisoare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: dosar penal coronavirus 112
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri