Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Capcanele în care cad doritorii de diete

Capcanele în care cad doritorii de diete

de Florin Condurateanu    |   

“Abia aştept să fac un grătar la iarbă verde!”. Asta e exprimarea care dovedeşte că o carne, un cârnat la grătar reprezintă distracţia cea mai răspândită, iar cei care sunt la dietă cred că asta este varianta sănătoasă. Totuşi, pregătirea unei fripturi, a unor cârnaţi la grătar nu e lipsită de pericole.

Unii specialişti critică obiceiul de a prăji carnea şi specialităţile din carne pe grătarul încins de jarul, de focul de dedesubtul grilajului de metal. Obiecţia este că pe jar, pe vreascurile arzânde, pică mereu grăsime din carnea de pe grătar, aceste grăsimi se descompun şi rezultă componente periculoase, cancerigene, acestea ridicându-se şi îmbibând carnea aşezată pe grătar. Versiunea sănătoasă susţinută de aceşti critici este ca din lateral, oblic să vină aerul fierbinte, astfel din carnea la prăjit nu se scurg picături de grăsime pe cărbunii încinşi şi se evită descompunerea acestor grăsimi până la componentele cancerigene şi toxice. Se propun nişte tipuri de grătare astfel construite ca aerul fierbinte să atingă carnea din lateral. Medicii susţin că e sănătoasă carnea pregătită la cuptor, sub formă de rasol şi mai puţin să se prăjească produsele din carne. Şi, fiindcă a venit vorba de prăjit, cei mai mulţi se dau în vânt după cartofii prăjiţi, realmente foarte gustoşi. Dar medicii susţin că aceşti cartofi prăjiţi sunt veritabile explozive pentru sănătate. Prin prăjire, cartofii pierd apa şi creşte procentul de carbohidraţi din ei. În plus, uleiul fierbinte îmbibă cartofii şi caloriile cresc. De multe ori, se prăjesc mai multe şarje de cartofi în acelaşi ulei, care se îmbogăţeşte în substanţe periculoase prin descompunerea repetată a uleiului.

Iată o altă capcană în care cad unii doritori de dietă pentru slăbire. Aceştia cred că pâinea prăjită nu îngraşă. Eronat, prin prăjire pâinea pierde apa şi procentul de carbohidraţii criticaţi creşte de la 40% din pâinea obişnuită la 80-90% cât se găseşte în pâinea prăjită. Lumea trebuie să ştie că o pungă cu seminţe, care se rod urmărind un meci sau un film reprezintă o bombă calorică. Seminţele dintr-o pungă, care se ronţăie cât ai clipi, au 450 kilocalorii, echivalentul unui pachet de ciocolată cu alune. Ei bine, aceste 450 de kilocalorii se “topesc” dacă mergi pe jos vreo 5 kilometri.

Şi un alt sfat pentru cei care vor să mănânce sănătos şi să nu pună kilograme pe ei. Cel mai bine este ca ouăle să se prepare ca ochiuri româneşti, în apă, nu în ulei. Se ştie că gălbenuşul de ou este bogat în colesterol.

 

 

Subiecte în articol: diete capcane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri