Jurnalul.ro Ştiri Locale Caraş-Severin: Peste 20 de incendii de vegetaţie, în ultimele 24 de ore; aproximativ 300 ha de teren, afectate

Caraş-Severin: Peste 20 de incendii de vegetaţie, în ultimele 24 de ore; aproximativ 300 ha de teren, afectate

Pompierii militari din Caraş-Severin au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 20 de incendii de vegetaţie uscată şi mirişti, care au afectat aproximativ 300 hectare de teren. 

''Cea mai afectată zonă a fost pe raza localităţii Caraşova, unde au ars circa 200 hectare de vegetaţie. Din cauza terenului greu accesibil, autospecialele de stingere nu s-au putut apropia de zona de ardere şi s-a intervenit cu lopeţi şi pliciuri. Intervenţiile au fost îngreunate şi de vântul puternic, care a favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetaţie. De altfel, judeţul Caraş-Severin s-a aflat sub Cod galben de vânt, de sâmbătă, de la ora 12,00, până în această dimineaţă, la ora 08,00. Chiar în momentul de faţă se acţionează pentru stingerea altor trei incendii de vegetaţie, între Reşiţa şi Dognecea, pe aproximativ 800 mp, unde acţionează Detaşamentul de Pompieri Reşiţa, între localităţile Iaz şi Var, unde linia de foc este de un km şi unde acţionează Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, precum şi la ieşirea din Berzovia către Bocşa, unde acţionează SVSU Bocşa'', a declarat, duminică, Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Caraş-Severin. 

Pompierii militari fac apel către cetăţeni pentru a renunţa la această practică de igienizare a terenurilor, deoarece provoacă o serie de efecte negative asupra solului, asupra mediului şi poate avea consecinţe grave şi asupra comunităţii, prin producerea de pagube materiale în cazul în care focul se extinde şi la gospodării. 

Arderea resturilor vegetale se face cu respectarea prevederilor legale, după obţinerea permisului de lucru cu focul, de la Primărie, şi a avizului de la Garda de Mediu, dar şi cu luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi. Efectuarea acestei activităţi, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei, se precizează într-un comunicat al ISU. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri