Jurnalul.ro Ştiri Observator Care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor

Care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor

Un ordin comun emis de Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei și publicat sâmbătă în Monitorul oficial stabilește măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru activitățile de operare a plajelor turistice.

 

Plajele turistice se deschid de la 1 iunie.

Măsurile specifice cuprinse în Ordin sunt obligatorii pentru toți operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfășoară activități de operare a plajelor turistice, dar și pentru toți cetățenii care vor utiliza plajele turistice de pe litoralul românesc. Setul de măsuri a fost realizat de experții epidemiologi din cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Măsurile specifice pentru protecția turiștilor prevăd respectarea unei distante de doi metri (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și, totodată, păstrarea unei distanțe de doi metri atât între turiștii care nu fac parte din aceeași familie, cât și de către personalul angajat.

Accesul la plajă se va realiza prin puncte semnalizate și culoare unidirecționale, iar servirea clienților se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire.

Dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută, administratorii plajelor au obligația de a restricționa accesul publicului. Aceștia trebuie, de asemenea, să monitorizeze permanent starea de sănătate a personalului lucrător și să interzică accesul persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile.

Orice suspiciune sau caz confirmat de COVID-19 va fi imediat notificată direcțiilor de sănătate publică județene.

Modul de aplicare a măsurilor specifice cuprinse în Ordinul comun va fi controlat de personalul de specialitate din cadrul MMAP, MS, direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, structurilor de specialitate ale MEEMA și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Nerespectarea obligațiilor prevăzute atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz, conform legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru activitățile de operare a plajelor turistice :

Cerințe speciale privind măsurile specifice sanitare, economice și cerințe pentru operarea plajelor turistice

• Operatorii economici sau administratorii, după caz, din sectorul plajelor turistice, înainte de reluarea activităților, au următoarele obligații:

o verificarea stării de întreținere a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor;

o revizuirea planurilor si procedurilor de igienizare, dezinfecție și de autocontrol pentru creșterea frecvenței acestor operațiuni;

o asigurarea de dispozitive și produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor personalului lucrător, a spațiilor, facilităților, echipamentelor și ustensilelor utilizate;

o igienizarea și dezinfecția cu substanțe biocide avizate, a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor, a grupurilor sanitare utilizate de personalul lucrător din cadrul operatorilor economici sau ale administratorilor, după caz, și a celor utilizate de clienți;

o reinstruirea sub semnătură a personalului lucrător cu privire la regulile generale de igienă ce trebuie respectate la nivelul unităților, inclusiv asupra măsurilor suplimentare în ceea ce privește prevenirea răspândirii coronavirusului SARS–CoV-2;

o la intrarea în unitate se va face un triaj observațional al angajaților (accesul personalului cu semne vizibile de infecție respiratorie va fi interzis), conform prevederilor ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;

o asigurarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, prin încheierea de către medicul de medicina muncii a fiselor de aptitudini pentru personalul lucrător, cu modificările și completările ulterioare;

o asigurarea distanțării fizice în rândul angajaților;

o asigurarea că personalul lucrător are efectuate cursurile privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății și al ministrului Educației, Cercetării si Tineretului nr. 1225/5031/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, cu modificările și completările ulterioare.

• La finalizarea măsurilor luate înainte de demararea activității, operatorii economici sau administratorii, după caz, sunt obligați să păstreze, la nivelul unității, documente prin care să se demonstreze că au fost implementate masurile prevăzute la alin. (1), lit. a) - h). Aceste documente vor fi puse la dispoziția organelor de control, ori de cate ori se solicită.

• După reluarea activității, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (1) și (2) operatorii economici, respectiv administratorii plajelor, după caz, trebuie să realizeze:

o respectarea planurilor și procedurilor specifice şi formularea unui plan intern de măsuri destinate prevenirii transmiterii noului Coronavirus, atât între lucrătorii unităţii, cât şi în relaţia cu clienţii;

o creșterea frecvenței operațiunilor de curăţenie și dezinfecție cu produse biocide avizate, pe bază de proceduri documentate, a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor utilizate de personalul lucrător şi de către clienţi;

o monitorizarea permanentă a stării de sănătate a personalului lucrător și interzicerea accesului persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile;

o personalul va fi instruit și informat cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 și în special a necesității menținerii permanente a regulilor adecvate de igienă și de protecție sanitară;

o notificarea direcției de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, în cazul în care există suspiciuni sau cazuri confirmate de COVID-19 la personalul lucrător;

o aplicarea măsurilor de igienizare corespunzătoare a spațiului de lucru, în cazul în care un angajat a fost depistat pozitiv la COVID-19, conform normelor in vigoare;

 

Măsuri de protecție a turiștilor

Operatorii economici sau administratorii, după caz, au următoarele obligații privind protecția turiștilor în spațiile în care aceștia au acces:

• vor amplasa la loc vizibil regulamentele de acces și de comportament pe plajă;

• se asigură măsuri pentru respectarea unei distante de 2 m (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.

• pentru estimarea capacității plajei cu menținerea distanței fizice se pot folosi atât proiecții de date anterioare cat si monitorizare activă.

• administratorii vor asigura accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menținerea distanței fizice, descurajarea aglomerării și limitarea adunărilor mari.

• de asemenea, pentru atingerea obiectivelor de reducere a riscului de transmitere a infecției cu virusul SARS-CoV-2, administratorii plajelor trebuie să adopte măsuri pentru:

o restricționarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută;

o asigurarea accesului prin puncte de intrare clar semnalizate;

o stabilirea de culoare unidirecționale, separate, de intrare si de ieșire;

o rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic și / sau adoptarea de ore strategice de funcționare sau criterii de închidere flexibile;

o colaborare cu forțele de ordine pentru redirecționarea sau devierea vehiculelor / persoanelor, dacă este atinsă capacitatea maximă stabilită;

o limitarea numărului de angajați care interacționează cu publicul;

• accesul în zonele adiacente interioare (de exemplu, zone de schimbare, vestiare, toalete) trebuie să respecte regulile de distanțarea fizică;

• trebuie să se mențină o distanță de cel puțin 2 metri între persoane ( inclusiv angajații) în orice moment, excepție: membri ai aceleiași familii sau dacă siguranța activității de bază necesită o distanță mai scurtă (de exemplu, ridicarea echipamentelor grele).

• Se amenajează zonele de lucru (de exemplu, scaune pt salvamari, turnuri) astfel încât, cei care prestează servicii pe plajă să stea distanțați la cel puțin 1,5 metri; atunci când distanțarea nu este posibilă, trebuie să se prevadă utilizarea măștilor de protecție sau să se adopte bariere fizice, cum ar fi panourile de plastic/plexiglas;

• instalarea unor bariere fizice la punctele de plată, acestea fiind amplasate între spațiul rezervat angajaților și public;

• servirea clienților se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire;

• se evită, pe cât posibil, servirea de produse și băuturi neambalate; gustările și băuturile servite vor fi preambalate individual;

• în cazul plajelor neconcesionate, administrația publică locală va răspunde de menținerea regulilor de distanțare fizică și evitarea formării de aglomerări;

• semnalizarea distanțelor corespunzătoare cu delimitarea vizibilă a sensului pentru zonele de intrare și ieșire, pentru a controla prezența/densitatea utilizatorilor;

• echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, șezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate intre persoane care nu sunt membrii de familie cu același domiciliu;

• înainte și după fiecare utilizare, echipamentele de plajă (de exemplu, scaune, șezlonguri, umbrele) vor fi curățate și dezinfectate cu produse biocide avizate;

• toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puțin 60% alcool, prosoape de hârtie și coșuri de gunoi fără atingere. Se va asigura curățarea și dezinfecția frecventă a acestora.

• suprafețele atinse frecvent trebuie curățate și dezinfectarea cel puțin zilnic;

• nu sunt premise activități sportive sau de agreement decât în spatii special amenajate cu acest scop, cu limitarea numărului de persoane care nu aparțin aceleași familii;

• semnalizare personalizată specifică atât pentru angajați cat si pentru utilizatori cu privire la masurilor preventive generale, cum ar fi:

o ”respectați regulile de igienă privind spălatul pe mâini”;

o ”folosiți masca de protecție ori de câte ori nu se poate respecta distanța fizică de minimum 2 m”;

• se asigură că normele de distanțare fizică sunt aplicate în mod eficient și că se evită pe cât posibil interacțiunea fizică cu și între clienți;

• se asigură că personalul operatorului economic sau al administratorului plajei, după caz, va purta mască;

• asigură dispozitive și produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor turistilor și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;

• asigură șezlonguri pentru fiecare persoană, precum și dezinfectarea acestora după fiecare persoană.

Mediafax

Subiecte în articol: plaje masuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri