Jurnalul.ro Sport Carlos Alcaraz, gata să devină al patrulea cel mai premiat jucător din istorie

Carlos Alcaraz, gata să devină al patrulea cel mai premiat jucător din istorie

de Redacția Jurnalul    |   

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz este la doar un pas de a-l depăşi pe britanicul Andy Murray în clasamentul all-time al premiilor în bani obţinute din circuitul ATP şi de a ajunge pe locul patru, iar pentru a realizat acest lucru este suficient să se califice în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, scrie ziarul Marca.

Conform datelor furnizate de ATP Tour, Carlos Alcaraz se află în prezent pe locul cinci, cu un total de 64,3 milioane de dolari (56 de milioane de euro) din premiile în bani, cu doar 400.000 de dolari (340.000 de euro) mai puţin decât totalul carierei lui Murray. Premiile în bani pe care Miami le va acorda câştigătorului sunt de 1,2 milioane de dolari (1 milion de euro), în timp ce finalistul va primi 610.000 de dolari (530.000 de euro).

Dacă atinge acest obiectiv, actualul lider mondial ar putea ajunge la o sumă cuprinsă între 64,9 şi 65,5 milioane de dolari, depăşindu-l pe Murray şi fiind în urma doar a celor trei titani din clasament, în ciuda faptului că are doar 22 de ani.

Top 3 este ocupat în prezent de Novak Djokovic, cu un total de 193,2 milioane de dolari (168,3 milioane de euro), urmat de Rafael Nadal, cu 134,9 milioane de dolari (117,5 milioane de euro), şi de Roger Federer, cu 130,6 milioane de dolari (113,8 milioane de euro).

Dintre aceşti jucători de pe podium, Djokovic (3 ATP) este singurul jucător activ care încă mai câştigă premii în bani.

După o carieră sportivă de succes în care a câştigat 101 titluri, inclusiv cele 24 de turnee de Grand Slam, sârbul continuă să joace şi să genereze venituri care îl vor distanţa şi mai mult de concurenţii săi în ceea ce priveşte premiile în bani.

Carlos Alcaraz nu este doar numărul 1 în clasamentul ATP. Jucătorul din Murcia a câştigat cele mai mari premii în acest an, cu un total de 3,6 milioane de dolari (3,1 milioane de euro), datorită victoriilor sale de la Australian Open şi Doha (ATP 500), precum şi prezenţei sale în semifinalele de la Indian Wells. El este urmat de Jannik Sinner şi Alexander Zverev cu 2,1 milioane de dolari (1,8 milioane de euro), respectiv 1,6 milioane de dolari (1,4 milioane de euro).

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri