Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, locul 19 în ierarhia WTA şi cap de serie nr. 14, a fost eliminată în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a cedat în două seturi, cu 6-4, 6-2, în faţa chinezoaicei Shuai Zhang (50 WTA).
În setul doi, Caroline Wozniacki a avut mai multe reacții nervoase la adresa arbitrului, reclamând faptul că deciziile luate cu ajutorul hawk-eye-ului sunt eronate.
„Este absurd, este ridicol! Deciziile sunt greșite. Cum pot să joc în asemenea mod? Cum pot pierde două puncte din cauza hawk-eye-ului? E clar că deciziile sunt greșite. Înțelegi cât de frustrant e?”, a spus Wozniacki citat de GSP.
Zhang, care s-a impus după o oră şi 20 de minute, va juca în runda următoare contra învingătoarei din partida care le opune pe ucraineanca Daiana Iastremska (35 WTA) şi elveţianca Victorija Golubic (81 WTA).
O altă jucătoare din Ucraina, Elina Svitolina (locul 8 WTA, cap de serie nr. 8), a trecut în trei seturi, 6-3, 6-7 (1/7), 6-2, de grecoaica Maria Sakkari (32 WTA).
AGERPRES