Înainte să-și înceapă viața de adult, Rachel acceptă o provocare: vreme de o vară întreagă va accepta tot ce-i va propune viața, va spune doar DA. De când se știe, Rachel a fost un copil-model. Odată cu terminarea ultimului an de liceu însă, ar dori ca, în sfârșit, să sărbătorească... dar ce anume? Când trage linie, observă că și-a petrecut toată adolescența spunând NU. A spus NU petrecerilor, aventurilor și, în special, băieților. Așa că-i vine o idee trăsnită și haioasă: în această vară va spune doar DA. Ar vrea să plece într-o călătorie peste hotare? Să meargă la un party unde să joace beer-pong? Să trăiască experiențe noi și să facă greșeli mai mici sau mai mari? Să reînnoiască prietenii vechi și să se îndrăgostească la prima vedere?
Cât mai este timp După ce a fugit din Coreea de Nord, Yeonmi Park a descoperit, în America, ce înseamnă libertatea. Dar, alături de beneficiile vieții într-o țară democratică și bogată, ea vede acum și problemele acesteia, ba chiar, cu sensibilitatea celei care a trăit într-o dictatură, își simte uneori amenințată libertatea de expresie și de gândire. Începând cu educația la Columbia University, ce i se pare că îi îndoctrinează pe studenți, și până la fățărnicia elitelor, îndeosebi când vine vorba de criticile autoarei la adresa Chinei, ori la prejudecățile și ipocrizia variilor celebrități pe care le întâlnește la conferințe și evenimente mondene, Yeonmi Park trece extrem de critic în revistă problemele societății americane și mai ales excesele așa-numitei ideologii woke și ale corectitudinii politice, precum și formele subtile de cenzură pe care acestea le instituie.
Piercing Piercing îl are ca „erou” pe Kawashima Masayuki, un tată care se vede confruntat cu impulsul iraţional din ce în ce mai puternic de a-şi înjunghia copilul, recreând astfel un episod traumatic din propria adolescenţă. Când aceste fantasme violente încep să pună stăpânire pe conştiinţa lui, Kawashima hotărăşte să caute o victimă anonimă, o pradă uşoară, pentru a-şi defula impulsul criminal, protejându-şi astfel propria familie. După o planificare meticuloasă, interesul i se fixează asupra unei tinere prostituate cu aer vulnerabil, cu care îşi programează o întâlnire şi trece la acţiune. Faptul că potenţiala victimă practică sado-masochismul este însă un indiciu că în scenariul ucigaş ar putea interveni anumite întorsături de situaţie. Piercing este un roman captivant, un amestec bizar de comedie neagră şi horror, care se citeşte cu sufletul la gură.
După revoluția iraniană din 1979, negustorul de bijuterii Isaac Amin este arestat și acuzat pe nedrept de spionaj în favoarea Mossadului, din cauza averii și a originii evreiești. Îngrozită de dispariția lui, familia sa trebuie să supraviețuiască în această nouă lume a cruzimii și a haosului, asistând neputincioasă la prăbușirea a tot ceea ce cunoscuse și iubise până atunci.
În vreme ce Isaac îndură terorile închisorii, iar soția sa îl caută cu disperare, copiii lui se confruntă cu înțelegerea noilor valori și perspectiva unei călătorii extrem de periculoase.
Septembrie în Shīrāz, debutul literar al Daliei Sofer, autoarea volumului Omul timpului meu, recent tradus în limba română, are toate calitățile unui roman pasionant. În acest univers captivant, personajele, de care te atașezi ușor, pun în discuție chestiuni esențiale: identitatea, alienarea, exilul și dragostea.
Tactica iubirii Bună, mă numesc Bree Camden și sunt îndrăgostită fără speranță de prietenul meu cel mai bun, celebrul fundaș Nathan Donelson (la fel ca jumătate din America, judecând după ce se scrie în tabloide și după câte iubite a avut până acum). Primul pas este acceptarea, nu? Dar eu nu pot să-i mărturisesc asta, pentru că el sigur nu mă vede ca pe o iubită, iar ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca lucrurile să devină stânjenitoare. Între mine și cel mai sexy bărbat în viață există doar o prietenie de modă veche! Totul este exact așa cum îmi doresc. Da. (Nu plâng, doar curăț o ceapă.) Prietenia noastră merge bine până când, după prea multe shoturi de tequila, îmi vărs amarul în fața unei ziariste, iar acum lumea crede că eu și Nathan suntem împreună. Așa că trebuie să ne întâlnim în public timp de trei săptămâni pentru că am semnat un contract cu… Ah, nu, am uitat că nu pot spune nimănui despre asta! Concluzia este că acum cel mai bun prieten al meu se comportă foarte neplatonic, iar eu doar încerc să-mi împiedic corpul să ia foc de fiecare dată când el mă atinge.
Frica nu există După ce a încercat să evite întâlnirea față în față cu trecutul dureros, Sage descoperă, alături de Luca, puterea vindecătoare a iubirii adevărate. Va putea însă să își înfrunte agresorul, pentru a începe un nou capitol, în care frica nu există? Volumul final al seriei Nu mi-e frică este o adevărată furtună de emoții și sfârșitul unui coșmar, la capătul căruia Sage va afla că adevărul, curajul și iubirea sunt singurele arme împotriva fricii de trecut.