Muncitorii care execută lucrări de reparaţii la clădirea dispensarului din localitatea arădeană Agrişul Mare au descoperit, vineri, 24 cartuşe de infanterie, datând din al doilea război mondial, care au fost preluate de către pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad pentru a fi distruse.
Muniţia a fost găsită în timpul lucrărilor la acoperiş, ascunsă sub vechile grinzi din lemn, care sunt demontate pentru a fi schimbate.
"La dispensarul din Agrişul Mare au loc lucrări de reparaţii, iar în podul clădirii au fost descoperite 24 de cartuşe de infanterie de calibru 7.62, datând din al doilea război mondial. Muniţia nu prezenta pericol la manipulare şi a fost preluată de echipa pirotehnică şi transportată la depozit în vederea distrugerii", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Primarul comunei Târnova, de care aparţine satul, Florin Farcaşiu, a declarat pentru AGERPRES că dispensarul este reabilitat complet cu un buget de 150.000 de lei. Lucrările ar urma să fie finalizate peste aproximativ o lună.
În clădirea respectivă mai funcţionează, pe lângă dispensar, şi o farmacie. AGERPRES