"Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familia reginei (...) şi către poporul Regatului Unit', a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Joe Biden pentru jurnalişti.
La scurt timp după anunţul decesului reginei britanice, Casa Alba a anunţat anularea unui discurs care urma să fie susţinut joi de Joe Biden cu privire la o campanie de vaccinare împotriva COVID-19.
Karine Jean-Pierre a subliniat că preşedintele american s-a întâlnit ultima oară cu regina Elisabeta a II-a în iunie 2021, cu ocazia unui summit G7 din Marea Britanie.
Atunci, regina l-a primit pe Joe Biden şi pe soţia sa, Jill Biden, la Castelul Windsor.
Nu mai puţin de 14 preşedinţi americani s-au succedat în cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabetei a II-a, care au început când Harry Truman se afla la Casa Albă.